Iubita arhitectului George Vasiliu: „Sa va fie rusine tuturor celor care faceti din moartea iubitului meu ceva politic! George avea cancer in stadiul 4 terminal”

news

Teodora Stefan, iubita tanarului arhitect si consilier local George Vasiliu, a tinut sa le transmita celor care au murdarit decesul iubitului ei cu teorii ale conspiratiei ca ar trebui sa le fie rusine.

„Sa va fie rusine tuturor celor care faceti din moartea iubitului meu ceva politic! Nu pot sa cred ca sunt nevoita sa fac postarea asta acum.

George NU a murit de la vaccinul anti-covid.

George avea cancer in stadiul 4 terminal dinainte de a exista covid in Romania sau vaccinurile.

Nu a avut niciun simptom inainte de diagnostic. Nu fuma, nu bea excesiv, dona sange regulat. A avut cancer gastric cu o metastaza de 16 centimetri pe ficat de la inceput, care pe parcursul timpului cu tratamentele medicilor s-a tot micsorat pana acum cateva saptamani cand a reinceput sa creasca.

S-a vaccinat fiindca era in grupa de risc, cu imunitatea extrem de scazuta din cauza bolii si a tratamentelor. Datorita vaccinurilor, a facut covid ASIMPTOMATIC o singura data in toti cei 2 ani de lupta. El era din categoria care ar fi ajuns in spital cu covid si nu ar fi supravietuit, iar vaccinurile si tineretea l-au ajutat sa nu ajunga deloc la spital atunci. Luni intregi nu am iesit din casa, nici macar la magazin, pentru a-l proteja.

Imediat dupa ce si-a facut vaccinurile, tumorile lui scadeau in continuare, ba chiar scadeau cu o viteza extrem de rapida si am auzit in vremea aia si cuvantul remisie.

George a castigat lupta asta fiindca a reusit sa traiasca 2 ani frumosi alaturi de noi, in conditiile in care lupta asta era o lupta de cateva luni maxim. A adus speranta acolo unde nu era nicio speranta. A dus o lupta mai mare decat el si decat oricine si pentru asta merita respect.

Va rog, daca vedeti postari nerespectuoase la adresa lui sa dati share la mesajul meu. Eu nu pot comenta peste tot. Multumesc!”, a transmis tanara pe Facebook.

Cateca exemple de comentarii pe retelele de socializare:

Si Iulian Capsali a comentat cu satisfactie moartea tanarului Vasiliu.

„Un tanar arhitect, consilier USR, adept al masurilor dure, de nazism vaccinist, a plecat din aceasta lume la 25 de ani, in urma unui cancer galopant.

Dupa doza a treia, ii multumise lui Gheorghita (…)

Sa demonstram empatie, indiferent daca bietul copil era ratacit si sustinea o oroare medicala. A platit in mod foarte clar, e suficient. Sa aprindem o lumanare pentru sufletul lui si gata, nu trebuie sa ne bucuram draceste”, a scris Capsali, pe Facebook.

Arhitectul George Vasiliu, consilier local USR in Sectorul 2, a decedat la varsta de doar 25 de ani, anunta colegii lui de partid.

„Ieri am aflat cu regret ca ne-am pierdut un coleg si un prieten. George Vasiliu in varsta de 25 de ani, din pacate, nu mai este printre noi.

Un tanar cu un optimism radiant, care chiar si de pe patul de spital din SUA unde a fost internat in ultima perioada contura idei de regenerare urbana a strazilor, piatetelor si parcurilor din Bucuresti.

George a absolvit Arhitectura, a fost cel mai tanar Consilier Local al Sectorului 2 si a fondat proiectul Strazi pentru Oameni plus multe altele. Proiecte in care s-a implicat pana in ultima sa clipa.

George a dus ani la rand povara luptei cu cancerul cu extrem de mult curaj si o doza inimaginabila de determinare.

Ne vom aminti de el ca un exemplu de tanar implicat si care si-a dat pana in ultima secunda mintea si sufletul pentru a face bine altora.

George, nu ai luptat degeaba. Iti promitem ca vom duce mai departe ideile si optimismul tau iar implicarea ta nu va fi uitata. Deja ne e dor de tine. Speram ca esti intr-un loc mai bun acum”, a anuntat USR Tineret pe Facebook.

Decesul lui Vasiliu a fost anuntat de primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, intr-o postare pe Facebook.

”Un tanar de 25 de ani s-a stins in lupta cu o boala teribila. Era cel mai tanar consilier local al sectorului 2. Un om care s-a inhamat nu doar la lupta cu boala, ci si la lupta de a face Romania o tara mai buna. George Vasiliu s-a stins.

Ramane insa dorinta lui de a schimba lumea, de a schimba Bucurestiul. Raman ideile ca strazile apartin oamenilor, nu masinilor. Ramane credinta lui ca Romania poate fi schimbata de oameni care nu stau deoparte. Drum lin, George! Ne vei lipsi tuturor”, a transmis primarul.

”M-am vazut cu George doar de vreo doua ori dar am vorbit mult la telefon. Avea planuri mari pentru Strazi pentru Oameni iar eu il voiam in proiectele mele de dezvoltare comunitara, ca sa dam putina culoare zidurilor gri din ghetourile din tara.

Planuiam sa ne ajutam unul pe celalalt. Am ras mult si am ramas cu optimismul lui impregnat in timpane.

Ramai cu bine, George! Asa mi te aduc aminte, in proiectul tau de suflet. Prea devreme. Mult prea devreme”, a scris pe Facebook si Corina Atanasiu, cofondator al organizatiei ”O Tara ca Afara”.

Si Mihai Sora a avut un mesaj emotionant.

”Anul 2023 a inceput cumplit pentru marea familie USR. Vestea trista de astazi ne-a lovit pe toti.

”Ce rau imi pare… – un copil atat de bun si de inimos! Dumnezeu sa il odihneasca in lumina si sa le dea putere parintilor greu incercati. Copacelul care incheie de obicei randurile mele pe facebook era/este si pentru tanarul George, cu ideile lui formidabile, cu insufletirea si dragostea pe care le-a pus in Strazi pentru Oameni”, a scris Mihai Sora.

George Vasiliu coordona ONG-ul ”Strazi pentru oameni”, ONG care promova pistele de biciclete, strazile pietonale si transportul alternativ.

„Am intrat in politica pentru ca am vazut cum este condus Bucurestiul si nu pot tolera o administratie profund corupta si incompetenta sa ia decizii pentru mine. Asa ca am ales sa candidez in baza unui program care poate sa fie realizat in 4 ani de mandat: sensuri unice pentru eficientizarea traficului si crearea locurilor de parcare si reabilitarea spatiilor verzi existente.

Sunt cel mai tanar candidat din Municipiul Bucuresti si cred ca schimbarea sistemului din interior e singura varianta reala pentru a imbunatati lucrurile in Capitala”, spunea George Vasiliu in 2020, pe cand avea 23 de ani.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: