Japonia anunta noi sanctiuni impotriva Rusiei din cauza invaziei din Ucraina

externe

japonia

Japonia a anuntat vineri noi sanctiuni impotriva Rusiei din cauza invaziei sale in Ucraina, vizand atat armata sa, cat si sectoarele constructiilor si ingineriei, relatreaza agentia AFP, preluata de Kyiv Post.

Rusia a fost lovita de un val de sanctiuni dupa ce a tinvadat Ucraina in februarie anul trecut.

Cel mai recent embargo impus de Tokyo urmeaza summitului Grupului celor Sapte, gazduit de Japonia saptamana trecuta la Hiroshima, unde liderii blocului au convenit sa „priveze Rusia de tehnologia, echipamentele industriale si serviciile G7 care ii sustin masina de razboi”.

Noile sanctiuni japoneze includ „o inghetare a activelor persoanelor si grupurilor rusesti, o interdictie privind exportul de bunuri catre organizatiile rusesti legate de armata si o interdictie privind exportul de servicii de constructii si inginerie catre Rusia”, a declarat presei purtatorul de cuvant al guvernului, Hirokazu Matsuno.

Inghetarea activelor vizeaza 17 persoane si 78 de grupuri, inclusiv oficiali militari la nivel inalt, in timp ce printre cele 80 de organizatii afectate de restrictii la export se numara si operatorul rus de telefonie mobila MegaFon, potrivit guvernului japonez.

Statele Unite, Marea Britanie si Uniunea Europeana au anuntat recent noi pedepse impotriva Moscovei, precum si angajamente privind acordarea de mai mult ajutor militar Ucrainei, inclusiv avioane de lupta F-16.

Matsuno a condamnat, de asemenea, planurile de desfasurare a armelor nucleare tactice rusesti in Belarus.

Liderul belarus Alexander Lukasenko a declarat joi ca Moscova a inceput sa mute arme nucleare pe teritoriul sau.

Liderul opozitiei din Belarus avertizeaza ca transferul de arme nucleare rusesti reprezinta o „amenintare pentru intreaga Europa”.

Matsuno a declarat ca acest lucru va „agrava si mai mult situatia”.

„Fiind singura tara care a suferit bombardamente atomice in timpul razboiului, Japonia nu poate tolera amenintarea Rusiei cu armele nucleare, ca sa nu mai vorbim de utilizarea lor”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: