Kievul anunta contraofensiva: „Spargem frontul rusesc. Ne vom opri doar cand vom restabili tara in granitele din 1991”

externe

Seful adjunct al Directiei Principale de Informatii (GUR) a Ministerului Apararii de la Kiev, Vadim Skibitki, a anuntat ca unul dintre obiectivele strategice ale contraofensivei ucrainene va fi incercarea de a „sparge frontul rusesc din zona de sud, intre Crimeea si Rusia continentala”.

Potrivit lui Skibitki, Ucraina va fi pregatita pentru o contraofensiva in primavara. Totodata, oficialul militar a mentionat ca lansarea contraofensivei depinde de o serie de factori, inclusiv de furnizarea de arme occidentale.

Seful adjunct al serviciului de informatii al armatei nu exclude posibilitatea ca Ucraina sa loveasca depozite de arme aflate pe teritoriul Federatiei Ruse, in special in regiunea de frontiera Belgorod.

„Atacurile asupra Ucrainei incep de acolo. Aceasta reprezinta o amenintare, de exemplu, pentru Harkiv” – a detaliat reprezentantul GUR. „(Scopul contraofensivei – n.r.) este eliberarea tuturor teritoriilor ocupate ale Ucrainei, inclusiv Crimeea. Ne vom opri doar cand vom restabili tara in granitele din 1991”, a subliniat Vadim Skibitki.

Presedintele rus Vladimir Putin a acuzat Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ca participa la conflictul din Ucraina prin furnizarea de arme fortelor Kievului, informeaza duminica AFP.

„Ei (tarile NATO) trimit Ucrainei arme in valoare de zeci de miliarde de dolari. Aceasta este cu adevarat participare” (la conflictul din Ucraina), a spus Putin intr-un interviu pentru canalul Rossia-1, difuzat duminica.

„Aceasta inseamna ca ei iau parte, zilnic, la crimele regimului de la Kiev”, a adaugat presedintele rus.

Tarile occidentale, a mai afirmat Putin, au „doar un singur scop: sa distruga fosta Uniune Sovietica si partea sa principala, Federatia Rusa”.

„Doar in acel moment ei ne vor accepta poate in asa-zisa familie a popoarelor civilizate, insa doar separat, fiecare parte separat”, a continuat Vladimir Putin, in acest interviu acordat in marja unui concert patriotic ce a avut loc joi, cu o zi inainte de marcarea unui an de la declansarea ofensivei ruse in Ucraina.

In acest interviu, presedintele rus si-a reiterat de asemenea apelul la crearea unei lumi multipolare.

„Suntem impotriva a ce? Impotriva faptului ca aceasta lume noua ce apare se construieste doar in interesul unei singure tari: SUA. Acum, tentativele lor de a reconfigura lumea conform imaginii lor, dupa destramarea Uniunii Sovietice, au dus la aceasta situatie, (iar) noi suntem pur si simplu obligati sa reactionam”, a spus Putin.

Rusia a declansat o invazie in Ucraina, de la inceperea careia a fost marcat vineri, 24 februarie, un an, prima agresiune de acest gen in Europa dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: