La CCR decide „majoritatea lui Dragnea”. PNL solicita demisia judecatorilor CCR care au votat in favoarea lui Ciordache

politica

avocat, fals, Suceava, inchisoare, instanta

Presedintele PNL, Ludovic Orban, solicita demisia imediata a judecarorilor CCR care au votat in favoarea sesizarii lui Florin Iordache privind completurile specializate de la Inalta Curte.

„Este stupefianta decizia de astazi a Curtii Constitutionale referitoare la completurile de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Astazi vedem ratiunea pentru care aceasta decizie a fost amanata de patru ori, aparent in mod inexplicabil, ratiunea a fost aceea de a fi schimbata componenta Curtii Constitutionale pentru a se realiza «majoritatea lui Dragnea».

PSD a reusit prin politrucii pe care i-a instalat la Curtea Constitutionala sa obtina compromiterea acestei institutii fundamentale in orice democratie. Practic, de astazi, Romania a ramas fara Curte Constitutionala, dupa ce fantoma lui Dragnea le-a soptit la ureche celor 5 judecatori cum sa voteze. Aceasta institutie s-a transformat in Curtea pentru salvarea coruptilor, un instrument politic de gratiere care opereaza in afara cadrului constitutional.

Majoritatea conturata in Curtea Constitutionala serveste o agenda a raului, care este incarnata nu doar in Liviu Dragnea, ci in miile de alti Dragnea care populeaza PSD sau institutiile publice infestate de acest partid”, sustine Ludovic Orban intr-un comunicat de presa.

Presedintele PNL subliniaza ca acest lucru se intampla dupa ce romanii s-au exprimat in mod clar si raspicat impotriva oricaror forme de gratiere a coruptilor, prin referendumul din 26 mai.

„Astfel, de astazi nu mai avem o Curte Constitutionala a Romaniei, care sa judece in functie de Constitutia tarii, ci avem 5 cetateni capabili in orice moment de o lovitura de stat. Acesti indivizi se considera deasupra vointei poporului roman, deasupra Constitutiei si deasupra democratiei. Solicit in mod imperativ demisia de indata a judecatorilor Curtii Constitutionale care au fost favorabili acestei decizii si, ulterior, revizuirea hotararii de astazi”, continua Ludovic Orban.

El spune ca liberalii vor folosi toate parghiile pe care le vor avea la dispozitie in momentul in care Partidul National Liberal va prelua puterea pentru a readuce Curtea Constitutionala in serviciul cetateanului si in cadrul constitutional.

„Totodata, fac apel catre toti magistratii sa isi mentina integritatea, sa nu cedeze indiferent de presiunile care se vor face la adresa lor si sa-si mentina deciziile luate in mod echilibrat, impartial si profesionist”, incheie Ludovic Orban.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a admis, miercuri, sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecatori specializate in fapte de coruptie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sesizarea a fost facuta de Florin Iordache, in calitate de presedinte delegat al Camerei Deputatilor. Decizia a fost luata cu 5 la 4 voturi.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: