Majoritate penala in Sectorul 5. Piedone a venit la sediul central al PSD pentru a-si aranja majoritatea in CL al Sectorului 5

politica

Noul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a aflat marti la sediul central al PSD. El a declarat ca a negociat cu PSD formarea unei majoritati in Consiliul Local al sectorului.

„Avand in vedere ca PSD are cel mai mare numar, am ales sa discut primii cu domniile lor pentru o posibila majoritate in Consiliul Local. Ne-am expus parerile reciproc. Consider ca discutiile s-au incheiat, pot sa va spun ca se va forma o majoritate PPU-SL plus PSD in Sectorul 5. Am pus cateva conditii: fara politica, doar politica oamenilor. Urmeaza sa desemnam viceprimarii in perioada urmatoare. Voi discuta si cu celelalte formatiuni care vor sa colaboreze in interesul cetatenilor”, a declarat Piedone.

Piedone, condamnat in prima instanta la opt ani si jumatate de inchisoare in dosarul Colectiv, a fost ales primar pe lista PPU-SL, partid controlat de Dan Voiculescu.

In Consiliul Local al Sector 5, PSD si Partidul Puterii Umaniste (PPU) au impreuna 14 voturi, o majoritate simpla. PNL, USR-PLUS si PMP ar avea impreuna 13 voturi.

Cum se impart mandatele de consilieri in Sectorul 5:

PSD – 31,29% – 10 mandate
PNL – 20,48% – 6
USR-PLUS – 16,47% – 5
PPU – 11,96% – 4
PMP – 6,81% – 2

TOTAL: 27 mandate

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: