Manifestatie a jurnalistilor mexicani, dupa ce un coleg al lor a fost asasinat pentru ca a publicat pe Facebook critici politice

externe

protest, jurnalisti, Mexic, asasinat, politic

Aproximativ cincizeci de jurnalisti mexicani au manifestat sambata dupa asasinarea colegului lor Roberto Carlos Figueroa Bustos, al carui corp a fost gasit vineri in statul Morelos (centru), potrivit presei locale, scrie AFP, citata de Agerpres.

„Condamnam cu fermitate oribila crima a camaradului nostru (…) Asasinarea lui reprezinta un nou exemplu al violentei teribile care domneste in Morelos, un stat in care nimeni nu este in siguranta”, au declarat jurnalistii care au manifestat la Cuernavaca, capitala acestui stat situat la sud de Ciudad de Mexico.

„Rapirea si asasinarea lui Figueroa reprezinta un atac grav la adresa libertatii de exprimare”, au adaugat acestia in declaratia lor.

Jurnalistul, directorul mediei online Aca en El Show, urmarita de aproximativ 10.000 de persoane pe Facebook, a publicat continut de natura politica.

Corpul a fost gasit in masina sa la Coajomulco, in statul Morelos, impreuna cu al altui barbat, potrivit presei locale.

Jurnalistul „a fost privat de libertate, iar rudele sale au primit un apel prin care se cerea o rascumparare. Desi a fost platita, el a fost gasit mort”, a denuntat organizatia pentru apararea presei Articulo 19 pe reteaua sociala X.

Reporteri fara frontiere (RSF) a declarat pentru AFP ca incearca sa afle mai multe detalii despre acest asasinat.

ONG-ul pentru apararea presei le-a cerut vineri celor trei candidati la alegerile prezidentiale din Mexic, una dintre cele mai periculoase tari din lume pentru presa, din 2 iunie, sa se angajeze sa protejeze jurnalistii in cazul victoriei.

Potrivit RSF, cel putin 37 de jurnalisti au fost asasinati in cei cinci ani si jumatate de mandat al presedintelui Andres Manuel Lopez Obrador, care se va incheia la 1 octombrie.

Iar din 1995, cel putin 156 de jurnalisti au fost ucisi pentru ca au anchetat asupra crimei organizate, a insecuritatii si a traficului de droguri, potrivit aceleiasi surse.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: