Marti va avea loc o intalnire intre reprezentantii Ministerului Educatiei, ai elevilor, parintilor si federatiilor sindicale. Se vor discuta scenarii cu privire la desfasurarea examenelor nationale

news

sfortare, simulare, bacalaureat, subiecte, cautare, Google, frauda

O parte dintre profesori ar urma sa renunte la greva, iar Evaluare Nationala si Bacalaureatul ar trebui sa se desfasoare potrivit celor mai recente calendare stabilite, fara a fi o certitudine insa, spune Florian Lixandru, secretar de stat in Ministerul Educatiei, potrivit Euronews.

„Profesorii care nu au fost in greva sigur vor reveni la catedra, iar din informatiile pe care le avem, o parte din profesori vor renunta la acest demers. Chiar daca a fost mini-vacanta, noi la nivelul Ministerului Educatiei am tinut legatura cu colegii nostri din teritoriu, cu inspectorii scolari generali, iar astazi am avut o conferinta cu dumnealor, iar din informatiile primite pana in acest moment, o parte dintre colegi ar renunta la greva”, a declarat secretarul de stat.

Marti va avea loc o intalnire intre reprezentantii Ministerului Educatiei si cei ai elevilor, ai parintilor si ai celor doua federatii sindicale pentru a discuta despre situatia creata si pentru a prezenta eventuale scenarii cu privire la desfasurarea examenelor nationale.

La Evaluare Nationala, inscrierile se fac pana in 9 iunie, iar prezenta elevilor sau a parintilor nu este necesara la secretariatele scolilor, pentru ca inscrierea se face automat, pe baza de tabel. Si pentru Bacalaureat, inscrierile se fac pana in 9 iunie, data pana la care se incheie si situatia scolara.

Sindicatele din Educatie au anuntat ca greva declansata in 22 mai continua, pentru ca protestul nu este doar din cauza salariilor, ci si a situatiei generale din invatamant.

Saptamana trecuta, ministrul educatiei, Ligia Deca, a declarat ca, in cazul in care greva profesorilor va continua si saptamana aceasta, atunci se poate discuta despre prelungirea sau reprogramarea examenelor de Evaluare Nationala si Bacalaureat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: