life

Medic din Israel care a facut scoala in Romania: „La Arad am gasit respect, omenie si modestie. Am visat ca voi salva vieti, si acum chiar asta fac”

Un medic chirurg din Israel, care in urma cu zece ani a terminat studiile universitare de specialitate la Arad, transmite acum un mesaj de multumire Romaniei si facultatii aradene de medicina pentru educatia primita si spune ca se simte dator, dar si mandru de realizarile sale.

Yousef Amara este din Canna Galilei, Israel, iar in perioada 2007-2013 a urmat cursurile Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii de Vest „Vasile Goldis” (UVVG) Arad, dupa care s-a intors in tara natala, unde lucreaza ca specialist in chirurgie generala la un spital universitar din orasul Afula.

Israelianul si-a ales specializarea, in timpul facultatii, dupa ce a a participat la interventii chirurgicale impreuna cu profesorii sai.

„Atitudinea, respectul, certitudinea si, cel mai important, omenia si modestia, toate le-am gasit intr-un loc. In 2010, alaturi de alti colegi, am ajuns intr-un spital din Germania, in cadrul unui proiect unic, oferit studentilor de U.V.V.G., tot in domeniul chirurgie generala. Experientele respective, atentia profesorilor si sansa egala, oferita de catre universitate, au decis viitorul meu. Am visat ca voi salva vieti, si acum chiar asta fac”, afirma medicul israelian, intr-un comunicat de presa transmis prin intermediul universitatii la care a invatat, informeaza Agerpres.

El arata ca activitatea sa principala este chirurgia minim invaziva avansata laparoscopica si robotica, mai ales in domeniul chirurgiei oncologice, bariatrice si metabolice.

„Noptile la spital sunt cele mai interesante, fiind pline de traume majore si operatii complicate, unde un chirurg face minuni”, considera Yousef Amara, care a devenit cunoscut in Romania in toamna anului trecut, cand impreuna cu alti colegi medici a salvat viata unui suporter la un meci, in Cluj-Napoca.

Despre experienta din timpul studentiei, care l-a marcat cel mai mult, Yousef isi aminteste de modul in care a fost tratat de profesorii universitatii aradene: „In anul III, unul dintre profesori a trecut pe langa mine in hol, si dupa cativa pasi s-a intors, m-a chemat si m-a intrebat: ‘ce ai invatat ieri?’ Am raspuns ce am citit, s-a derulat o discutie despre subiect, mi-a explicat frumos. Si ulterior mi-a spus: ‘un medic trebuie sa invete in fiecare zi cate ceva nou! Cine nu merge pe aceasta cale, nu poate sa ofere un tratament si nu poate sa ajunga la inaltime’. Cuvinte care mi-au reglat ritmul de viata si de invatat si au avut un efect major asupra a ceea ce fac azi. Conducerea universitatii a fost implicata activ, pe parcursul anilor, in a imbunatati experienta studentilor straini. Eforturile au fost mari, vocea noastra a fost auzita tot timpul, problemele au fost adresate cu profesionalism maxim si cerintele noastre au primit mereu atentie si solutie. Nu uit lupta Biroului pentru Studenti Straini si efortul doamnei rector in modificarea regulamentului privind acordarea burselor, astfel incat si studentii straini sa poata primi burse de excelenta”.

Medicul din Israel spune ca i-a placut foarte mult viata de student in Arad si ca se simte dator si mandru pentru educatia primita: „Nu pot sa nu mentionez cat de mare a fost placerea de a trai in frumoasa Romania si in Arad, alaturi de colegi, prieteni si oameni nemaipomeniti. Iubesc Romania, imi este dor de Arad, de zilele petrecute in facultate, zilele academice, evenimentele academice si culturale. (…) Oriunde merg in lume, la orice eveniment la care particip, numele universitatii mele este mentionat cu mandrie. Sunt mandru, sunt dator”, a mai transmis medicul chirurg Yousef Amara.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Polonia: Pretul gazelor va creste cu peste 50%, anunta cel mai mare furnizor de gaze din tara. Cum incearca guvernul sa atenueze impactul asupra populatiei

Cel mai mare furnizor de gaze naturale din Polonia, PGNiG, a trimis clientilor sai scrisori…

51 de minute ago

In ciuda amenintarilor cu deportarea, si mai multi migranti incearca sa ajunga in Marea Britanie

Zeci de migranti in doua barci pneumatice au ajuns sambata pe coasta de sud a…

2 ore ago

Berlinul vrea sa doneze vila lui Goebbels. Daca nu sunt doritori, va fi demolata

Guvernul german vrea sa cedeze o vila detinuta candva de ministrul propagandei lui Adolf Hitler,…

2 ore ago

Micutzu, despre Ciolacu: „Nu stie sa lege cinci cuvinte, pare la baza analfabet. Eu zic ca de asta nu-i vedem pe astia cum scriu” – Video

Actorul Cosmin Nedelcu (Micutzu) are o pozitie acida in legatura cu premierul PSD Marcel Ciolacu.…

4 ore ago

Un europarlamentar german a fost grav ranit intr-un „atac electoral” in Dresda. Alianta pentru Germania (AfD), de extrema-dreapta, principala suspecta

Unul dintre principalii candidati socialisti, din Germania, pentru alegerile europarlamentare din iunie, Matthias Ecke, a…

4 ore ago

Rusia i-a „dat in urmarire” pe Volodimir Zelenski si Petro Porosenko. Pe lista urmaritilor se afla si prim-ministrul estonian Kaja Kallas

Pe pagina ministerul Afacerilor Interne din Rusia a aparut un document in care este mentionat…

4 ore ago