Mesaj dur. Klaus Iohannis cere justitiei sa-i traga odata „la raspundere” pe cei vinovati de crimele din 1989: „Statul roman a intarziat nepermis de mult aflarea adevarului”

news

Presedintele Klaus Iohannis a avut un mesaj dur, in sedinta solemna a Parlamentului dedicata comemorarii Revolutiei romane, referitor la faptul ca nici pana acum nu s-a aflat adevarul despre acele evenimente.

„Jertfa si sacrificiul romanilor care au stat, cu piepturile goale, in fata gloantelor, a tancurilor si a celor mai ingrozitoare forme de tortura nu pot ramane fara raspunsurile la intrebarile fundamentale care vizeaza Revolutia.

Statul roman a intarziat nepermis de mult aflarea adevarului, iar aceasta este o piatra de incercare pentru justitia romana. Aflarea adevarului reprezinta o necesitate pentru victime si urmasii lor, pentru romani, pentru viitorul nostru comun.

O democratie veritabila este construita pe bazele adevarului si ale dreptatii, iar aceasta restanta majora a justitiei romane reprezinta o fantoma care ne va urmari pe toti multa vreme de acum incolo. Asadar, Justitia trebuie sa stabileasca adevarul si sa-i traga la raspundere pe cei vinovati!

Veti fi de acord cu mine ca o tara construita pe sacrificiul eroilor si al martirilor romani, care a imbratisat valorile statului de drept, o tara membra a Uniunii Europene si a NATO, care a ales calea democratiei liberale, nu poate fi indiferenta la crimele si abuzurile comise de regimul comunist in Decembrie 1989”, a declarat Klaus Iohannis in plenul Parlamentului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: