Mesaj puternic in favoarea luptei anticoruptie din partea lui Stoltenberg (NATO). El se va intalni la Bucuresti cu Dragnea si Tariceanu

news

Jean Stoltenberg, NATO, ajutor, Ucraina, Trump reales

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite un puternic mesaj de sustinere al luptei anticoruptie din Romania, cu o zi inainte de a veni la Bucuresti, pentru a participa  la Adunarea Parlamentara a NATO.

Intr-un interviu pentru hotnews.ro, Stoltenberg si-a manifestat increderea ca „aliatii NATO se concentreaza asupra modalitatilor de combatere a coruptiei”.

„Trebuie mereu sa luptam impotriva coruptiei si sa intarim credibilitatea si increderea oamenilor in institutiile noastre democratice. Orice poate sa submineze increderea in aceste institutii democratice submineaza si securitatea societatii noastre. Am incredere ca toti aliatii NATO se concentreaza asupra modalitatilor de combatere a coruptiei, deoarece coruptia submineaza increderea in institutiile noastre democratice”, a spus oficialul NATO.

Intrebat ca Rusia poate sa  profite de pe urma politicienilor corupti, Stoltenberg a subliniat ca „trebuie sa fim mereu atenti, in lupta impotriva coruptiei”.

„Nu vreau sa speculez. Subliniez, doar, importanta faptului ca trebuie sa ne asiguram ca avem institutii democratice solide, sanatoase. Iar coruptia le submineaza pe acestea si trebuie sa fim mereu atenti, in lupta impotriva coruptiei. Este valabil si pentru tarile membre NATO, si pentru tarile partenere, iar noi lucram cu multi parteneri in cadrul unor programe de combatere a coruptiei”, a aratat secretarul general al NATO.

Adunarea Parlamentara a NATO va reuni la Bucuresti, de vineri pana luni, peste 50 de delegatii nationale, secretarul general al Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic, Jens Stoltenberg, urmand sa fie prezent la sesiunea plenara de luni, alaturi de presedintele Klaus Iohannis si de presedintii celor doua Camere ale Parlamentului – Calin Popescu-Tariceanu si Liviu Dragnea.

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: