Miscare dubioasa PSD-ista. PSD a inregistrat marca „Alianta pentru Tara”, pune la cale o coalitie cu care sa captureze si Presedintia Romaniei

politica

PSD a inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) marca „Alianta pentru Tara (APT)”. Aceasta denumire ar putea fi folosita de PSD pentru o coalitie sub umbrela careia sa candideze la urmatoarele alegeri. 

Marca „Alianta pentru Tara (APT)” a fost inregistrata de PSD la OSIM pe 16 iunie, anunta jurnalistii de la „Captura”.

PSD ar putea pregati o platforma mai larga, o coalitie, sub umbrela careia sa se ascunda pentru a se prezenta la alegerile din 2024. Marcel Ciolacu a anuntat la finalul lunii august ca partidul sau nu va pierde viitoarele alegeri prezidentiale.

„Nu mai exista cutuma in Partidul Social Democrat ca presedintele partidului este automat si candidatul la Presedintie. As vrea sa lamuresc colegii mei, sa avem o deschidere si mai mare, in cazul in care avem o personalitate care nu este in partid, sa poata sa candideze in alegerile interne din interiorul partidului. Vor fi alegeri, vom modifica statutul, si aici am picat de acord cu colegii mei, vor fi alegeri in fiecare organizatie pentru candidat. E posibil sa fie mai multe personalitati. Nu voi face greselile pe care le-au facut ceilalti presedinti ai PSD. De patru ori, PSD a pierdut aceste alegeri. Nu va mai pierde aceste alegeri PSD, vom iesi din acea logica ce a dus la pierderea alegerilor”, a spus Ciolacu la Antena 3.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: