Multi dintre studentii americani care scandeaza „De la rau la mare, Palestina va fi libera” considera ca sloganul se refera la fluviul Nil si Marea Caraibelor, nu la Iordan si Mediterana

externe

studenti, americani, Palestina, de la rau la mare, analfabetism functional, universitati

Intr-un sondaj recent efectuat in randul a 250 de studenti din SUA, 86% dintre acestia au sustinut scandarea palestiniana „De la rau la mare”, insa doar 47% dintre studentii care au imbratisat sloganul au fost capabili sa numeasca raul Iordan si Marea Mediterana la care se refera scandarea.

Potrivit Wall Street Journal, care transmite stirea, unele dintre raspunsurile alternative au fost fluviile Nil si Eufrat, Caraibe, Marea Moarta si Oceanul Atlantic. Totodata, mai putin de un sfert dintre studentii americani care se pronunta in favoarea Palestinei au stiut cine a fost Yasser Arafat si ce au fost Acordurile de la Oslo. Majoritatea celor chestionati nu aveau habar ca teroristii palestinieni au comis un sangeros masacru la Jocurile Olimpice de la Munchen, in 1972.

Dar, dupa ce au invatat o serie de fapte de baza despre Orientul Mijlociu, doua treimi dintre studentii chestionati au trecut de la sustinerea sloganului „de la rau la mare” la respingerea acestuia. Atunci cand li s-a aratat pe o harta a regiunii ca un stat palestinian s-ar intinde de la raul Iordan pana la Marea Mediterana, fara a lasa loc pentru Israel, 75% dintre cei 80 de studenti carora li s-a aratat harta si-au schimbat parerea in „probabil ca nu”.

Un student la arte de la un colegiu de arte liberale din New England a sustinut sloganul, considerand ca „palestinienii si israelienii ar trebui sa traiasca impreuna intr-un singur stat”. Cand a fost informat despre sondajele recente in care majoritatea palestinienilor si israelienilor respingeau solutia unui singur stat, acest student si-a pierdut entuziasmul. La fel au facut si 41% dintre studentii din acel grup.

Un alt grup de studenti a sustinut ca scandarea cere ca un stat palestinian sa inlocuiasca Israelul. Dintre acesti studenti, 60% si-au redus sprijinul pentru acest slogan atunci cand au aflat ca acesta ar implica subjugarea, expulzarea sau anihilarea a sapte milioane de evrei si doua milioane de arabi israelieni. Doar 14% dintre studenti si-au reconsiderat pozitia atunci cand au citit ca multi evrei americani au considerat scandarea ca fiind rasista si amenintatoare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: