Nicaragua se transforma in colonie a Chinei. A rupt relatiile diplomatice cu Taiwanul: „Incetam sa mai avem vreun contact sau relatie oficiala”

externe

Chinese President Xi Jinping raises his glass and proposes a toast at the end of his speech during the welcome banquet, after the welcome ceremony of leaders attending the Belt and Road Forum at the Great Hall of the People in Beijing

Nicaragua a rupt joi relatiile diplomatice de lunga durata cu Taiwanul, alegand sa isi directioneze loialitatea fata de Beijing, o recunoastere a politicii „O singura China” a Partidului Comunist Chinez, care reduce astfel numarul tot mai mic al aliatilor internationali ai Taipeiului, transmite vineri Reuters, citata de Agerpres.

„Guvernul Republicii Nicaragua rupe astazi relatiile diplomatice cu Taiwanul si inceteaza sa mai aiba vreun contact sau relatie oficiala”, a anuntat ministerul de externe de la Managua intr-o declaratie emisa in limbile spaniola si engleza.

„Republica Populara Chineza este singurul guvern legitim care reprezinta intreaga China, iar Taiwanul este o parte inalienabila a teritoriului chinez”, se adauga in declaratie.

Ruptura cu Taiwanul este o lovitura pentru Statele Unite si survine dupa luni de inrautatire a relatiilor dintre guvernul nicaraguan al presedintelui Daniel Ortega si Washington.

Aceasta decizie lasa Taiwanul cu doar 14 aliati diplomatici oficiali, majoritatea in America Latina si Caraibi plus cateva state mici.

De asemenea, urmeaza amenintarilor venite din partea liderilor din Honduras de a rupe relatiile cu Taiwanul. Cu toate acestea, de la alegerile din Honduras de luna trecuta, echipa din jurul viitoarei presedinte Xiomara Castro a revenit asupra acestei pozitii, intr-o oarecare masura.

Ministerul de externe din Taiwan si-a exprimat vineri „durerea si regretul” fata de aceasta decizie unilaterala de a pune capat relatiilor diplomatice in favoarea Beijingului, declarand ca presedintele tarii a neglijat prietenia dintre cele doua popoare. Taiwanul a fost intotdeauna un prieten loial si de incredere al Nicaraguei si, in calitate de membru al comunitatii internationale, Taiwanul are dreptul la relatii diplomatice cu alte tari, a adaugat ministerul de la Taipei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: