Niciun leu pentru Catedrala Neamului din partea Primariei Capitalei. Nicusor Dan pune punct cheltuielilor „delirante” din mandatul lui Firea

politica

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a anuntat luni ca in bugetul primariei pe 2021 nu este prevazut niciun leu pentru Catedrala Mantuirii Neamului.

„De alocari de bani pentru biserici si statui se ocupa Directia de Arhitectura-Peisagistica, institutie subordonata PMB. Bugetul total pentru interventii este undeva la un milion de lei. Urmeaza sa vina cu lista obiectivelor.

Pentru Catedrala Neamului nu a existat o propunere de la directie catre executiv. Au existat propuneri pentru alte interventii, pentru alte obiective, unele dintre ele monumente istorice”, a anuntat Nicusor Dan intr-o conferinta de presa.

Pana in acest moment, Catedrala Mantuirii Neamului a inghitit peste 175 de milioane de euro din bani publici.

Citeste si: Ingeri poleiti cu aur de 13 metri inaltime in Catedrala Neamului: „Mozaicul e adus din Venetia si de la Carrara, e material de cea mai buna calitate”

De asemenea, Nicusor Dan, a mai anuntat ca Primaria Capitalei nu va mai aloca niciun leu pentru campanii publicitare si ca va reduce de sute de ori sumele alocate pentru „festivaluri, targuri, decoratiuni”. In perioada mandatului Gabrielei Firea, Primaria Bucuresti a livrat zeci de milioane de euro catre televiziunile de stiri si presa de propaganda sub forma unor „campanii publicitare”.

„Este un buget prin care stopam risipa”, a subliniat Nicusor Dan. „Este un buget prin care vrem sa iesim din minciuna, din delirul grandoman al fostei administratii, un buget prin care vrem sa facem lucruri concrete, fundamentale. Un buget prin care vrem sa stopam risipa si sa deschidem calea constructiei, pentru ca Bucurestiul are nevoie de constructie”, a adaugat primarul.

”Am gasit datorii curente de 3 miliarde lei, bani care ar fi trebuit cheltuiti imediat, pe loc, care este echivalentul podului peste Dunare sau metroului din Drumul Taberei. Mare parte din aceste luni de mandat am petrecut-o pentru a gestiona aceasta situatie financiara. Am fost in risc de colaps financiar, a existat riscul ca servicii esentiale sa nu poata sa fie furnizate, de exemplu alimentarea cu incalzire a unui cartier, iluminatul sau transportul public, a existat riscul ca anumite santiere ale unor proiecte cu bani europeni sa fie intrerupte, am gasit facturi neplatite din primavara anului 2019 care au fost esalonate de mai multe ori, am avut discutii cu furnizorii de servicii care au spus ca li s-au propus de mai multe ori sa se esaloneze datoriile, de fiecare data primaria nu s-a tinut de cuvant. Procedural, am schitat, impreuna cu viceprimarii, am facut schita bugetului pe care o propunem consilierilor generali. In cateva zile consilierii vor da forma finala a acestei schite a bugetului. Acel buget o sa iasa in dezbatere publica pentru ca asa e normal”, a mai precizat Nicusor Dan.

Principalele declaratii legate de buget:

Este un buget prin care stopam risipa. Reducem substantial banii pentru festivaluri, targuri, decoratiuni si alte asemenea.

Bugetul a fost in 2019, inainte de pandemie, de peste 200 de milioane de lei. Pentri 2021 propunem cateva milioane de lei pentru evenimente culturale de notorietate, este bine sa le pastram daca situatia sanitara o va permite

Renuntam la achizitii de autovehicule

Nu alocam bani pentru noi statui, a fost o traditie a ultimilor 10 ani sa se aloce 10-20 de milioane de lei anul pentru noi statui. Nu alocam bani pentru campanii publicitare

In ce priveste cheltuielile de personal plafonam salariile la nivelul anului 2020

Sunt institutii carora propunem sa le dam de zece ori mai putin si doua institutii carora le vom da de 100 de ori mai putin pentru bunuri si servicii

Renuntam la o parte importanta a stimulentelor financiare, cum sunt sumele primite de familii la 25 de ani de casatorie. Pastram stimulentul pentru reducerea abandonului scolar

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: