Niciun preot n-a venit la comemorarea lui Liviu Babes. In schimb a fost prezent scotianul Doug Wallace: „Nu puteam sa accept ca acel om a murit in van”

news

Niciun preot nu a participat la comemorarea eroului Liviu Cornel Babes, brasoveanul care si-a dat foc pe partia din Poiana Brasov in 1989, in semn de protest fata de dictatura comunista. Au fist invitati trei preoti, toti au confirmat, insa nu a venit niciunul.

In schimb, a venit din Marea Britanie cel care a facut ca sacrificiul lui Liviu Babes sa devina cunoscut in intreaga lume. Este vorba despre Doug Wallace, un scotian care se afla la schi in momentul in care Babes si-a dat foc. Jurnalistul brasovean Claudiu Loghin a relatat ce s-a intamplat sambata cu ocazia comemorarii lui Liviu Babes.

„Colaci, coliva si vin pe masa. Imnul Romaniei, gajait de pe un stick USB, infipt intr-o boxa. ‘Tatal nostru’, murmurat de cei prezenti si scurte cuvantari. Asa a fost comemorarea lui Liviu Cornel Babes – brasoveanul care, pe 2 martie 1989, si-a dat foc, pe partia Bradul, din Poiana Brasov.

A facut-o cu plan: o sticla cu benzina in rucsac, un bilet infipt intr-un brad, intr-un moment in care pe partie si in intreaga statiune erau multi turisti britanici. Strigatul lui impotriva regimului trebuia sa fie raspicat si sa ajunga in Vest. Si a ajuns.

Doug Wallace avea 24 de ani. Scotian venit cu gasca la schi, in Poiana. Habar n-avea cine e omul care arde, in timp ce „vine” pe schiuri, pe Bradul. Dar si-a scos geaca si a incercat sa il stinga. A inteles rapid ca e un protest politic. „Gazdele” din Poiana i-au zis ca ‘the guy was crazy’ si i-au oferit un costum de schi, pentru geaca distrusa de foc. Au fost atat de penibile incat n-au gasit in costum nou. I-au oferit scotianului un costum ponosit, vechi.

Decizia era oricum luata inca de pe partie, cand Liviu Babes inca fumega. Scotianul stia ca o sa se duca direct la presa, imediat ce ajunge inapoi acasa. S-a dus. Stirea a ajuns in Sunday Times, pe BBC si pe Europa Libera. Vestul a aflat, cu noua luni inainte de Revolutie, ca in muntii Brasovului s-a murit iar impotriva comunistilor.

Azi, la fix 30 de ani, scotianul s-a intors in Poiana. ‘Nu puteam sa accept ca acel om a murit in van’, a spus Doug Wallace. A venit pe banii lui, in semn de respect pentru ce s-a intamplat. Azi, pentru slujba de pomenire din Poiana, au fost invitati trei preoti. Cu invitatii lansate din timp si confirmate ferm. Nu a venit niciunul. Umilitor pentru familie si prieteni, de neinteles pentru scotian.

Unde a scuipat parintele, a pupat azi presedintele. Presedintia Romaniei a afisat pe site un mesaj, in memoria martirului de la Brasov: ‘Liviu Babes a renuntat la viata sa pentru un adevar. (…) Exista multe feluri de a ne aminti de jertfa sa. Unul dintre acestea este sa inlocuim cuvintele cu fapte. Sa nu ne mai lasam mintiti, manipulati! Sa nu mai lasam niciodata un regim abuziv sa calce in picioare legea si drepturile noastre! Sa nu mai traim niciodata in minciuna si frica!’.

M-ar durea sa stiu ca Doug Wallace pleaca inapoi spre casa, dupa fix 30 de ani, tot cu sentimentul ca are oameni de salvat acolo, in Romania”, a scris Claudiu Loghin pe Facebook.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis,  sambata, un mesaj legat de comemorarea a 30 de ani de cand Liviu Babes si-a dat foc pe partia „Bradul”.

„In urma cu exact 30 de ani, Liviu Cornel Babes si-a dat foc pe partia „Bradul” din Brasov in semn de protest fata de abuzurile si faradelegile regimului comunist.

Gestul sau temerar reprezinta una dintre paginile pline de eroism si in acelasi timp de dramatism din istoria noastra recenta. Spre disperarea regimului comunist, prin jertfa sa, despre care s-a aflat rapid in presa internationala, Liviu Babes a spus lumii intregi ca poporul roman era asuprit, iar Romania traia, acum trei decenii, una dintre cele mai negre perioade din istoria sa.

Liviu Babes a renuntat la viata sa pentru un adevar. El si-a continuat insa existenta in memoria noastra devenind astfel un invingator.

Exista multe feluri de a ne aminti de jertfa sa. Unul dintre acestea este sa inlocuim cuvintele cu fapte. Sa nu ne mai lasam mintiti, manipulati! Sa nu mai lasam niciodata un regim abuziv sa calce in picioare legea si drepturile noastre! Sa nu mai traim niciodata in minciuna si frica!

Fie ca memoria lui sa ramana vesnic in inimile noastre!”, a transmis presedintele.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: