externe

Noi proteste, cu mii de israelieni, pentru intoarcerea ostaticilor, la Tel Aviv. „Trebuie sa ii aducem inapoi. Trebuie sa schimbam acest guvern”

Un nou protest, sambata seara, cu mii de israelieni care i-au cderut premierului Benjamin Netanyahu sa accepte un acord de incetare a focului cu miscarea islamista Hamas, in urma caruia ostaticii israelieni ramasi in Gaza sa fie adusi acasa, scrie Reuters.

La manifestatia din Tel Aviv, care a avut loc in timp ce oficialii Hamas se intalneau cu mediatorii egipteni si din Qatar la Cairo, rudele si sustinatorii celor peste 130 de ostatici aflati inca in captivitate au spus ca trebuie facut tot posibilul pentru a-i aduce acasa.

„Sunt aici astazi pentru a sustine un acord acum, ieri”, a declarat Natalie Eldor, participanta la miting. „Trebuie sa ii aducem inapoi. Trebuie sa ii aducem inapoi pe toti ostaticii, pe cei vii, pe cei morti. Trebuie sa ii aducem inapoi. Trebuie sa schimbam acest guvern. Asta trebuie sa se termine”.

Protestele, inainte de Ziua de comemorare a Holocaustului „Yom HaShoah”, care anul acesta pica in 6 mai, au avut loc in contextul in care razboiul din Gaza se apropie de sfarsitul celei de-a saptea luni, pe fondul unei presiuni internationale tot mai mari pentru oprirea luptelor.

„Singurul lucru care ne face sa continuam este speranta ca Bar este in viata si a supravietuit”, a declarat Ora Rubinstein, matusa lui Bar Kupershtein, care a fost capturat impreuna cu alte peste 250 de persoane atunci cand atacatorii inarmati condusi de Hamas au navalit in comunitatile israeliene din apropierea Fasiei Gaza, in 7 octombrie.

Se crede ca multi dintre cei luati ostatici sunt morti, dar familiile doresc ca toti cei luati sa fie adusi inapoi. „Toti trebuie sa fie adusi inapoi. Nu ii vom abandona asa cum au fost abandonati evreii in timpul Holocaustului”, a declarat Hanna Cohen, matusa lui Inbar Haiman, in varsta de 27 de ani, despre care s-a crezut initial ca a fost luat ostatic la 7 octombrie, dar ulterior s-a constatat ca a fost ucis. Se crede ca trupul ei este inca detinut de Hamas in Gaza.

Aproximativ 1.200 de israelieni si straini au fost ucisi la 7 octombrie, in cea mai sangeroasa zi din istoria Israelului, potrivit bilantului israelian.

Ca riposta, Israelul a lansat un asalt devastator asupra Fasiei Gaza, distrugand mari portiuni din enclava si ucigand peste 34.000 de persoane, potrivit autoritatilor sanitare palestiniene.

Guvernul lui Netanyahu a insistat ca nu va opri razboiul pana cand Hamas nu va fi distrus si pana cand toti ostaticii nu vor fi returnati, dar sunt in curs de desfasurare eforturi intense pentru a asigura o oprire a luptelor care ar putea duce la o incetare totala a focului.

Cu toate acestea, Netanyahu se confrunta cu presiuni din partea partidelor religioase nationaliste din coalitia sa pentru a refuza un acord cu Hamas si a continua ofensiva promisa de mult timp impotriva orasului Rafah din sudul Fasiei Gaza, potrivit Reuters.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

3 ore ago

Robotii si inteligenta artificiala, folosite pentru a ajuta femeile sa ramana insarcinate. Este acesta viitorul fertilizarii in vitro?

In mod normal, fertilizarea in vitro (sau FIV) este o „afacere” realizata manual. Medicul realizeaza…

4 ore ago

Armata israeliana a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fasia Gaza. IDF considera ca mai sunt inca 132 retinuti de Hamas

Armata israeliana (IDF) a anuntat ca a recuperat trupurile a trei ostatici din Fasia Gaza.…

4 ore ago

Si Zelenski respinge propunerea de „armistitiu olimpic”: „Sa fim sinceri… Emmanuel, nu cred”

„Moscova s-ar folosi de orice suspendare a ostilitatilor” pentru a-si apara avantajul militar, a declarat…

4 ore ago