Noua „Romania 9” de la TVR. Cristache ataca jurnalisti de la G4 Media si chiar din TVR: „Propagandisti, vor sa anuleze cultura rusa”

news

Ionut Cristache, realizator la televiziunea publica, a lansat un atac violent, marti, la adresa jurnalistilor de la G4 Media pentru ca acestia au criticat achizitia de catre TVR a noi seriale rusesti. Cristache si-a atacat si un coleg de la TVR, acuzandu-l ca lucreaza „pe neve” la G4 Media.

„Dar ai vazut, Liviu (Liviu Mihaiu), psihoza de ieri? Legat de psihoza din spatiul public romanesc. Ieri pe un site pe care nu-l cataloghez era atacat TVR-ul ca este difuzat un serial rusesc. Hai sa-l ardem pe Dostoievski, sa nu mai ascultam Rachmaninoff”, a spus Cristache in emisiunea sa.

„Am ras si eu”, a reactionat Liviu Mihaiu.

„Hai sa anulam tot ce inseamna cultura rusa pentru ca vin niste propagandisti de la niste site-uri de stiri, la care unii din TVR mai lucreaza si pe neve (pe ascuns) pe acolo”, a continuat Cristache.

„Acelasi tip de site-uri, de propaganda le numesc eu, care cer in fiecare saptamana demisia CCR”, l-a completat Mihaiu.

Jurnalistul TVR care colaboreaza cu G4 Media este Alex Costache, insa acesta nu-si ascunde semnatura pe acest site. Alex Costache este specializat pe justitie si a dezvaluit numeroase situatii scandaloase din justitie. Multi dintre cei despre care Alex Costache a scris au aparut apoi in emisiunile lui Cristache, fiind aparati de acesta.

G4 Media a criticat, luni, achizitia de seriale rusesti de catre TVR.

„TVR s-a remarcat in ultimii ani prin investitii constante facute in productiile ruse de televiziune: serialele Ecaterina, Garda Alba, Matilda sau Einstein: Teoria iubirii.

Achizitiile de productii rusesti au loc pe fondul sanctiunilor generalizate in UE si NATO la adresa Rusiei dupa anexarea ilegala a Crimeei, razboiul declansat in Ucraina, imixtiunea in alegeri, atacurile cibernetice si campaniile de propaganda menite sa destabilizeze societatile occidentale”, a scris G4 Media.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: