Noul presedinte al Cehiei a infuriat deja China pentru ca a vorbit cu presedintele Taiwanului. Petr Pavel: „Taiwanul si Republica Ceha impartasesc valorile libertatii, democratiei si drepturilor omului”

externe

Petr Pavel, situatie, Ucraina, defavorabila, Rusia, schimbare semnificativa

Convorbirea telefonica purtata luni de noul presedinte ceh Petr Pavel cu presedintele taiwanez Tsai Jing-wen a starnit furia Beijingului, informeaza Euractiv.

Potrivit cancelariei presedintelui taiwanez, convorbirea a durat aproximativ un sfert de ora, iar Tsai si-a exprimat dorinta de a ramane in contact cu Pavel.

Apelul telefonic al lui Pavel a starnit critici din partea Chinei. Cotidianul ceh Denik N scrie ca diplomatia ceha a confirmat ca ministerul chinez de externe a contactat ambasada ceha de la Beijing si si-a exprimat ingrijorarea.

„Putem confirma ca Ministerul chinez de Externe i-a contactat telefonic pe colegii nostri de la ambasada (ceha) de la Beijing. Partea chineza si-a exprimat ingrijorarea cu privire la informatiile din mass-media despre viitoarea convorbire telefonica dintre presedintele ales si presedintele taiwanez”, a declarat pentru iDnes Mariana Wernerova, purtatoarea de cuvant a Ministerului ceh de Externe.

Pavel – fost sef al comitetului militar al NATO – a fost ales sambata (28 ianuarie) si va fi investit oficial in functia de presedinte ceh pe 9 martie. Pana atunci, presedintele oficial al tarii este Milos Zeman, un politician bine cunoscut pentru opiniile sale pro-chineze. Cu toate acestea, Pavel stabileste deja relatii cu viitorii sai omologi.

„Astazi, am vorbit cu presedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen. I-am multumit pentru felicitari si am asigurat-o ca Taiwanul si Republica Ceha impartasesc valorile libertatii, democratiei si drepturilor omului. Am convenit asupra consolidarii parteneriatului nostru”, a scris luni Petr Pavel pe Twitter.

China considera Taiwanul este o provincie a sa, prin urmare liderii multor tari nu se intalnesc oficial cu inalti oficiali taiwanezi pentru a nu supara Beijingul.

In ultimul an, tensiunile dintre Taiwan si China au crescut pe masura ce Taiwanul si-a sporit prezenta diplomatica si relatiile cu tarile occidentale.

Republica Ceha respecta in mod oficial o politica unei singure Chine si recunoaste oficial doar China continentala. Cu toate acestea, guvernul ceh, precum si noul presedinte ales, isi declara interesul de a coopera cu Taiwanul datorita structurii sale democratice.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: