Noul sef militar al NATO este un vorbitor de rusa. Generalul Christopher Cavoli a crescut in baze militare

externe

Generalul din armata americana Christopher Cavoli a fost numit comandant suprem al fortelor aliate in Europa, a anuntat marti NATO, intr-un context de puternice tensiuni provocate de invadarea Ucrainei de catre Rusia, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Nominalizarea sa a fost aprobata de Consiliul Nord-Atlantic si ii va succeda generalului Tod D. Wolters, de la care va primi comanda in cadrul unei ceremonii care va avea loc in aceasta vara la cartierul general al puterilor aliate in Europa, SHAPE, aflat in apropiere de Mons (Belgia), a precizat NATO.

Fiu al unui ofiter italiano-american, Christophe Cavoli s-a nascut in plin razboi rece la Wurzburg, in Germania de Vest, si a crescut in baze militare.

Vorbitor de limba rusa, el este in armata din 1987 si comanda din 2020 fortele americane in Europa si in Africa, al caror cartier general este la Wiesbaden, in Germania.

Casatorit, tata a doi copii, el este absolvent al universitatii Princeton. El a avut misiuni in timpul razboiului din Golf si in mai multe randuri in Afganistan. De asemenea, a comandat armata americana in Europa intre ianuarie 2018 si octombrie 2020, inainte de a prelua comanda combinata Europa – Africa.

Seful militar al NATO este mereu un ofiter american, intrucat Europa il desemneaza pe secretarul general al Aliantei, in prezent norvegianul Jens Stoltenberg, al carui mandat a fost prelungit din cauza razboiului din Ucraina.

Comandantul suprem al fortelor aliate in Europa (SACEUR) este unul dintre cei doi comandanti strategici ai NATO. Adjunctul sau este un ofiter european.

Fostul presedinte american al SUA Dwight D. Eisenhower a fost primul care si-a asumat aceasta comanda, pana in 1952. SACEUR este responsabil de comandamentul general al operatiunilor militare ale NATO si conduce planificarea militara a operatiunilor

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: