O ancheta la care au participat si jurnalisti romani a castigat un premiu Pulitzer

news

Campania electorala americana, Vladimir Putin si scandalul Panama Papers, la care au lucrat si jurnalisti romani, sunt subiectele care le-au adus anul acesta premii Pulitzer catorva jurnalisti. 

Un ziarist de la Washington Post a fost distins pentru reportaj datorita unei investigatii facute, cu ajutorul cititorilor, despre donatiile facute de candidatul Donald Trump, scrie News.ro.

New York Times a luat premiul pentru reportaj international, pentru o ancheta asupra mijloacelor folosite de Vladimir Putin ca sa extinda influenta rusa in strainatate.

Recompensat a fost si Consortiul International al Jurnalistilor de Investigatie, pentru dosarul Panama Papers, care dezvaluia modul in care mai marii lumii isi ascund averile in paradisuri fiscale. La aceasta ancheta au participat si jurnalistii romani de la RISE Project.

RISE Project este o comunitate de jurnalisti, programatori si activisti, care investigheaza crima organizata si coruptia ce afecteaza Romania si tarile din regiune. RISE Project dezvaluie conexiuni ascunse dintre organizatii criminale, politicieni si afaceristi, folosind tehnici avansate de investigatie si tehnologii de analiza informatiilor.

Citeste si: Rise Project, o noua dezvaluire. Imagini cu vila de lux din Brazilia in care isi face Dragnea concediile. Are chiar si propriul turn de paza. Apartine unui actionar Tel Drum

Tabloidul New York Daily News si platforma online ProPublica au castigat, ex aequo, premiul Pulitzer pe 2017 pentru Serviciu Public, gratie unor anchete despre abuzurile comise timp de mai multe decenii de Departamentul de Politie din New York, ce au vizat evacuarea din locuintele lor a unor persoane sarace, apartinand in principal minoritatilor, din cauza unor presupuse activitati ilegale, au anuntat, luni seara, reprezentantii Comitetului Pulitzer, care decerneaza aceste distinctii, informeaza Reuters.

Premiile Pulitzer sunt cele mai prestigioase distinctii din jurnalismul american si sunt atribuite in fiecare an de Universitatea Columbia din New York incepand din 1917.

Premiile Pulitzer din acest an au fost atribuite in contextul in care redactiile de pe intregul teritoriu al Statelor Unite se confrunta cu provocari tot mai mari, iar presiunile financiare ”secatuiesc” multe dintre companiile din presa de resursele de care au nevoie pentru a produce un jurnalism de calitate. Premiile Pulitzer din 2017 au fost anuntate, de asemenea, intr-o perioada in care administratia Trump a adoptat o atitudine vizibil ostila fata de multe companii media – presedintele Donald Trump spunand la un moment dat ca redactiile de stiri reprezinta ”inamicul poporului american”.

Cotidianul The New York Times detine recordul de premii Pulitzer castigate pana la editia din acest an, cu 119 trofee, si a primit in 2017 alte trei distinctii, impunandu-se la categoriile ”Fotografie Breaking News” (”Breaking News Photography”), ”Cronica” (”Feature Writing”) si ”Jurnalism international” (”International Reporting”).

Daniel Berehulak a castigat premiul Pulitzer la categoria ”Fotografie Breaking News” (”Breaking News Photography”) cu o imagine ce a surprins violentele dintr-o campanie electorala din Filipine. C.J. Chivers s-a impus la categoria ”Cronica” (”Feature Writing”) cu un material despre un tanar veteran al razboiului din Afganistan diagnosticat cu sindromul de stres posttraumatic. Jurnalistii de la The New York Times au fost recompensati la categoria ”Jurnalism international” (”International Reporting”) pentru o serie de reportaje despre eforturile facute de presedintele Vladimir Putin pentru a spori influenta Rusiei in strainatate.

Daniel Berehulak a castigat premiul Pulitzer si in urma cu doi ani, insa la categoria ”Fotoreportaj” (”Feature Photography”), cu o serie de portrete emotionante, care au descris raspandirea virusului Ebola in Africa de Vest.

Charleston Gazette-Mail a primit premiul Pulitzer pentru ”Jurnalism de investigatie” (”Investigative Reporting”) cu un text despre utilizarea pe scara tot mai larga a analgezicelor in West Virginia.

David A. Fahrenthold de la The Washington Post s-a impus la categoria ”Jurnalism national” (”National Reporting”) cu un material despre fundatia de caritate a presedintelui Donald Trump.

Cotidianul East Bay Times din Oakland, California, a fost recompensat la categoria ”Breaking News” pentru modul in care a relatat incendiul ce a cuprins in decembrie 2016 ”Ghost Ship”, un fost depozit transformat intr-un centru dedicat artelor, in urma caruia 36 de persoane si-au pierdut viata, in timpul unei petreceri. Cotidianul californian a prezentat o serie de materiale care au demonstrat deficientele administrative ale municipalitatii, care au dus la producerea tragediei.

Criticul de teatru Hilton Als de la The New Yorker a castigat premiul Pulitzer la categoria ”Critica”. Acesta este al doilea an consecutiv cand cotidianul The New Yorker se impune la aceasta categorie, dupa victoria repurtata in 2016 de Emily Nussbaum.

Premiile Pulitzer, infiintate in 1917 prin testamentul jurnalistului si editorului Joseph Pulitzer, un pionier al presei din Statele Unite ale Americii, sunt atribuite in 21 de categorii.

Aceste trofee, acordate de Universitatea Columbia din New York, recompenseaza excelenta in categorii diverse, de la ”Breaking news” la articole care se inscriu in sfera ”Serviciilor publice” si pana la ”Fotoreportaj”. In plus fata de premiile jurnalistice, organizatorii atribuie premii si in alte domenii, precum ”Fictiune”, ”Istorie”, ”Dramaturgie” si ”Muzica”.

Castigatorii sunt selectati de un comitet independent, ai carui membri trebuie sa aleaga din peste 2.500 de propuneri in categoriile aferente acestor trofee. Comitetul Pulitzer, alcatuit din 19 membri – fosti castigatori, jurnalisti de marca si profesori de jurnalism -, dispune si de optiunea de a nu atribui niciun premiu in anumite categorii.

Castigatorii premiilor Pulitzer din 2017 au fost anuntati printr-o conferinta de presa ce a avut loc, luni, la ora locala 15.00 (19.00 GMT), la Universitatea Columbia din New York, a carei Facultate de Jurnalism a fost infiintata tot prin testamentul lui Joseph Pulitzer, publisherul cotidianului New York World si al altor ziare americane, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Prin testamentul sau, Joseph Pulitzer a donat fonduri pentru atribuirea premiilor si a numit Universitatea Columbia in calitate de administrator al acestor distinctii jurnalistice.

Lista completa a castigatorilor premiilor Pulitzer 2017:

Servicii Publice (Public Service) – New York Daily News si ProPublica

Breaking News – East Bay Times

Jurnalism de investigatie (Investigative Reporting) – Eric Eyre de la Charleston Gazette-Mail

Jurnalism analitic (Explanatory Reporting) – Consortiul international de jurnalisti de investigatie, McClatchy si Miami Herald

Jurnalism local (Local Reporting) – The Salt Lake Tribune

Jurnalism national (National Reporting) – David A. Fahrenthold de la The Washington Post

Jurnalism international (International Reporting) – The New York Times

Cronica (Feature Writing) – C. J. Chivers de la The New York Times

Comentariu (Commentary) – Peggy Noonan de la The Wall Street Journal

Critica (Criticism) – Hilton Als de la The New Yorker

Editorial (Editorial Writing) – Art Cullen de la The Storm Lake Times

Caricatura (Editorial Cartooning) – Jim Morin de la Miami Herald

Fotografie Breaking News (Breaking News Photography) – Daniel Berehulak

Fotoreportaj (Feature Photography) – E. Jason Wambsgans de la Chicago Tribune

Arte

Fictiune (Fiction) – ”The Underground Railroad”, de Colson Whitehead

Teatru (Drama) – ”Sweat”, de Lynn Nottage

Istorie (History) – ”Blood in the Water: The Attica Prison Uprising of 1971 and Its Legacy”, de Heather Ann Thompson

Biografie sau autobiografie (Biography or Autobiography) – ”The Return: Fathers, Sons and the Land in Between”, de Hisham Matar

Poezie (Poetry) – ”Olio”, de Tyehimba Jess

Nonfictiune (General Nonfiction) – ”Evicted: Poverty and Profit in the American City”, de Matthew Desmond

Muzica (Music) – ”Angel’s Bone”, de Du Yun

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: