O femeie din statul american Kentucky a castigat 50.000 de dolari dupa ce sotul sau a cumparat alt tip de bilete de loterie decat ii ceruse ea

externe

bilet de loterie, gresit, castig, Kentucky

O femeie din statul american Kentucky a castigat un premiu de 50.000 de dolari la loto, datorita faptului ca sotul ei a cumparat din greseala un bilet de alt tip decat ii solicitase consoarta.

Tanya Hammonds, din Newport, le-a spus oficialilor Loteriei Kentucky ca i-a cerut sotului ei sa cumpere bilete razuibile Circle K – pe care ea obisnuia sa le ia in fiecare an, inainte de sarbatori, de la acelasi magazin de pe East 10th Street din Newport. Dar barbatul, neatent, a luat bilete care erau asezate in rafturi chiar in dreapta biletelor pe care le dorea ea.

Potrivit agentiei UPI, care transmite stirea, greseala s-a dovedit totusi a fi una extrem de norocoasa, deoarece unul dintre bilete a adus cuplului american suma de 50.000 de dolari.

„Am razuit codul de bare si l-am scanat”, a declarat Hammonds oficialilor loteriei. „Am vazut 50.000 de dolari si am crezut ca aplicatia nu functioneaza bine.”

Hammonds a descoperit ca toate cele 30 de puncte de pe bilet au dezvaluit numere castigatoare, pentru un premiu total de 50.000 de dolari.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: