O greva neasteptata a angajatilor francezi ai Eurotunnel a perturbat circulatia trenurilor pe sub Canalul Manecii. Angajatii sunt nemultumiti de bonusul de 1.000 de euro si cer de trei ori mai mult

externe

O greva neasteptata a lucratorilor francezi de la Eurotunnel, care leaga Marea Britanie de Europa continentala pe sub Canalul Manecii, a intrerupt joi traficul feroviar, amenintand planurile de vacanta ale multor calatori, potrivit Reuters.

UPDATE: Sindicatele Eurotunnel au anulat greva si au declarat ca traficul feroviar se va relua joi seara, a informat BFM TV.

Protestul a provocat perturbari masive pe ruta aglomerata Londra-Paris. Unele trenuri au trebuit sa se intoarca in capitala Frantei chiar inainte de a ajunge la Londra, ceea ce a determinat guvernul francez sa numeasca actiunea drept inacceptabila.

Mii de calatori au ramas blocati la terminalul din Gare du Nord din Paris.

Getlink, operatorul tunelului folosit de compania feroviara Eurostar, a declarat ca greva convocata de sindicatele franceze a dus la o intrerupere a serviciului si la inchiderea terminalelor din Franta si Marea Britanie.

Operatorul tunelului nu este acoperit de o lege franceza din 2007 care face obligatoriu un preaviz de 48 de ore pentru operatorii de transport, motiv pentru care greva a luat pe toata lumea prin surprindere.

Compania a spus ca sindicatele au respins un bonus de 1.000 de euro anuntat de conducere, cerand ca suma sa fie triplata. Sindicatele au declarat intr-un comunicat ca au cerut o cota mai mare din profit dupa ce veniturile grupului au crescut cu 36% la 1,4 miliarde de euro in primele noua luni ale anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Ministrul francez al transporturilor, Clement Beaune, a declarat ca greva este inacceptabila. „Trebuie gasita imediat o solutie”, a adaugat el intr-o postare pe X.

Operatorul de tren Eurostar a sfatuit oamenii sa-si amane calatoriile.

Greva a blocat, de asemenea, transportul de marfa si serviciul de transfer de vehicule LeShuttle. Anul acesta, peste 1,1 milioane de camioane si peste 2 milioane de automobile au traversat Canalul la bordul serviciului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: