Olguta anunta ca bradul ei este mai frumos decat cel de la Sibiu. Si peste cei de la Londra si Viena: „Cel mai frumos brad din Europa se afla la Craiova”

news

Primarul PSD Lia Olguta Vasilescu, obsedata de superlative, sustine ca bradul de Craciun de la Craiova este „cel mai frumos din Europa”.

Ea isi sustine argumentul cu un top realizat de un site obscur de turism, caruia Primaria Craiova i-a platit 23.000 de euro pentru a promova, chipurile, Craiova.

„Cel mai frumos brad din Europa se afla la Craiova. Clasamentul a fost stabilit pe site-ul partener pentru turism al Comisiei Europene www.europeanbestdestinations.com. Acesta completeaza castelul Craiesei Zapezii, are 20 metri inaltime si te asteapta in cel mai frumos targ de Craciun din Romania”, a sustinut Vasilescu, marti, pe Facebook.

Pe locurile doi si trei in topul platit cu care se lauda Vasilescu se afla Londra si Viena.

Bradul din Craiova are 20 de metri, pe cand cel de la Sibiu are 24 de metri, ambii fin artificiali.

Modelul de ornamente ales de autoritatile din Craiova seamana cu cel montat in piata centrala a Targului de Craciun din Vilnius, Lituania, in 2015.

„Firma de iluminat stradal ne-a aratat mai multe variante pentru ornamentele de brad din acest an si am preferat una care a fost in mai multe capitale pana acum, dar care sa se preteze conceptului nostru de anul acesta. Nu este vorba de un brad nou, tocmai pentru a face economii, ci de structura bradului de anul trecut, la care vom schimba doar anumite elemente”, a transmis Marina Andronache, purtatorul de cuvant al primariei pentru Gazeta de Sud.

Recent, Lia Olguta Vasilescu ii anunta pe olteni ca le aduce si „cea mai mare roata din Romania”.

„Cea mai mare roata care poate fi vazuta anul acesta in Romania a fost deja montata la Craiova. Are 40 de metri inaltime, 200 de mii de leduri, o capacitate de 140 de persoane si vine direct din Olanda. Nu ratati Targul de Craciun de la Craiova, fiindca nici nu stiti ce pierdeti!”, a transmis Vasilescu, marti seara, pe Facebook.

Olguta Vasilescu pare obsedata sa ii impresioneze pe alegatori cu minunile pe care le face la Craiova, insa pe banii lor, pe bani publici.

Vasilescu a anuntat deja ca vrea sa aduca de Craciun cele mai mari casute si cel mai mare ceas.

Citeste si: La Craiova vine deja Craciunul, Lia Olguta anunta casute de „6 metri inaltime, cu un ceas supradimensionat”. Cat au costat casutele de Paste

Ea a platit 23.000 de euro unui site micut de turism pentru a sustine ca Targul de Paste de la Craiova este cel mai ravnit de turistii din Europa.

Citeste si: Primaria Craiova a platit 23.000 de euro unui site micut pentru ca Olguta Vasilescu sa se poata lauda la TV ca „suntem prima destinatie de Paste din Europa”

De asemenea, Olguta Vasilescu a anuntat ca doreste sa aduca „numarul 1 pop mondial” la Craiova la un festival finantat cu milioane de euro din banii primariei.

„Am inceput deja pregatirile pentru festivalul de anul viitor. Va pot spune ca suntem in negocieri cu un artist foarte, foarte important. Speram sa il putem aduce anul viitor. Noi am fi vrut sa il aducem din acest an, asa cum am fi vrut sa il aducem pe Enrique anul trecut. Ni l-am dorit pe Enrique de anul trecut, insa am reusit pentru acest an. Sunt convinsa ca si pe artistul despre care v-am spus vom reusi sa il aducem anul viitor. Este vorba despre numar unu pop mondial. Ne propunem sa fim festivalul numarul 1 din Romania“, a spus Lia Olguta Vasilescu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: