externe

Operatiune masiva a politiei germane impotriva unor grupari islamice banuite ca ar avea legaturi cu Hezbollah

Politia germana a desfasurat in aceasta dimineata o operatiune de amploare la nivel national impotriva Centrului Islamic din Hamburg (IZH), o organizatie suspectata ca sustine gruparea militanta Hezbollah, sustinuta de Iran.

Grupul este suspectat de subminarea „ordinii constitutionale” a Germaniei si de sprijinirea activitatilor Hezbollah – care este interzisa in Germania -, potrivit Ministerului de Interne german, citat de Politico.

„Suspiciunile impotriva ‘Centrului Islamic Hamburg’ sunt serioase”, a declarat ministrul german de interne Nancy Faeser. „Acesta a fost monitorizat de mult timp de Oficiul Federal pentru Protectia Constitutiei si clasificat ca fiind islamist. Masurile ulterioare bazate pe statul de drept trebuie sa fie bine pregatite.”

In primele ore ale zilei de joi, autoritatile germane au perchezitionat 54 de proprietati din sapte state federale, intr-o megaoperatiune impotriva IZH si a altor cinci asociatii, care nu au fost numite.

„Avem in vizor scena islamista”, a adaugat Faeser. „Mai ales acum, intr-o perioada in care multi evrei se simt deosebit de amenintati, in general nu toleram propaganda islamista sau incitarea antisemita si anti-Israel”.

Ministerul de Interne a declarat ca activitatile IZH „au ca scop raspandirea conceptului revolutionar al liderilor supremi (iranieni)” si ca centrul exercita „o mare influenta” asupra asociatiilor care propaga „o atitudine clar antisemita si antiisraeliana”.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Momentul crimei din Crangasi a fost filmat de un sofer. Ucigasii sustin ca s-au aparat, imaginile arata altceva – Video

Un sofer aflat in trafic in zona Parcului Crangasi a inregistrat momentul in care cei…

O oră ago

Fostul sef al Politiei Costinesti a refuzat sa fie testat dupa ce a fost prins conducand „imprudent” prin Mangalia. S-a ales cu dosar penal

Fostul sef al Politiei Costinesti a fost prins in trafic, marti, in timp ce conducea…

5 minute ago

SUA vor o forta multinationala cu participarea statelor arabe in Gaza. Trei state arabe au anuntat ca sunt dispuse sa trimita trupe

Administratia Biden incurajeaza statele arabe sa se alature unei forte de mentinere a pacii care…

10 minute ago

O tanara supradotata din Statele Unite, care a intrat la facultate la 10 ani, si-a luat doctoratul in medicina la 17 ani

Participarea lui Dorothy Jean Tillman II la festivitatea de absolvire a Universitatii de Stat din…

O oră ago

Carabinierii italieni au descoperit o retea de traficanti italo-albaneza, care se pregatea sa transporta droguri cu submarinul prin Marea Adriatica – VIDEO

Carabinierii Departamentului de Investigatii al Comandamentului Provincial Torino au arestat mai multi membri ai unei…

46 de minute ago