externe

Opt persoane retinute cadrul investigatiei privind explozia de pe podul din Crimeea. Rusia numeste „un inalt oficial ucrainean” drept organizator

Opt persoane au fost retinute in urma atacului de la sfarsitul saptamanii trecute de pe podul din Crimeea, iar fortele de securitate ale Rusiei au numit o persoana de rang inalt din Ucraina drept principalul organizator, transmite agentia Tass, citata de The Guardian.

„Serviciul Federal de Securitate, impreuna cu Comitetul de Investigatii, a stabilit ca organizatorul atacului terorist de pe podul din Crimeea a fost Directia principala de informatii a Ministerului ucrainean al Apararii, seful acesteia, Kirilo Budanov, angajatii si agentii.

In prezent au fost retinuti cinci cetateni din Rusia, trei cetateni din Ucraina si Armenia, care au participat la pregatirea faptei”, potrivit unui comunicat al FSB.

„Miscarea incarcaturii a fost controlata de un angajat al directiei principale de informatii a ministerului Apararii al Ucrainei, care s-a prezentat participantilor drept «Ivan Ivanovici». Pentru a coordona actiunile, a folosit un numar anonim, precum si un telefon inregistrat la un rezident din Kremenchug”, potrivit FSB.

FSB sustine ca explozibilii care au provocat prabusirea unei sectiuni a podului au fost trimisi din Odesa prin Bulgaria, Georgia si Armenia.

Pe 8 octombrie „un camion a explodat pe podul din Crimeea dupa care au luat foc sapte vagoane cu combustibil ale unui tren care trecea. Doua benzi auto s-au prabusit partial. Patru persoane au fost ucise, inclusiv un judecator din Moscova”, potrivit RIA.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul din fata Primariei Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

54 de minute ago

Armata israeliana a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fasia Gaza. IDF considera ca mai sunt inca 132 retinuti de Hamas

Armata israeliana (IDF) a anuntat ca a recuperat trupurile a trei ostatici din Fasia Gaza.…

59 de minute ago

Si Zelenski respinge propunerea de „armistitiu olimpic”: „Sa fim sinceri… Emmanuel, nu cred”

„Moscova s-ar folosi de orice suspendare a ostilitatilor” pentru a-si apara avantajul militar, a declarat…

O oră ago

Rares Bogdan explica de ce apare pe afis langa Lia Olguta Vasilescu: „Sunt perceput ca fiind patriot”

Rares Bogdan a fost intrebat, sambata, in emisiunea Insider Electoral de la Prima Tv, despre…

O oră ago