Orban, avertisment privind „integritatea” noului ministru de Finante: „Exista riscuri. Am votat impotriva, raspunderea integrala apartine premierului Citu”

politica

Presedintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri, dupa sedinta BPN in care a fost validata nominalizarea lui Dan Vilceanu pentru Ministerul Finantelor, ca unicul vot impotriva ii apartine, precizand ca prin votul dat ca presedinte al PNL, si-a exprimat rezerve extrem de serioase fata de aceasta candidatura. ”Exista riscuri cu privire la aceasta desemnare”, a sustinut liderul liberal.

Conform lui Orban, convocarea facuta de 23 de membri, e statutara. ”Convocarea a fost facuta ieri intre 17.30- 18.30 prin SMS. Din cei 79 de membri ai BPN, au fost prezenti 48 de membri. Au fost 31 de absenti, care din cauza convocarii foarte rapide nu au putut sa participe la aceasta sedinta. Subiectul principal a fost validarea lui Dan Vilceanu pentru a gira Ministerul Finantelor. Votul impotriva imi apartine”, a declarat el, criticand modul in care s-a derulat procedura, faptul ca nu a avut o discutie cu Florin Citu, faptul ca BPN a fost convocat intempestiv, fara sa fie informat si fara un punct de vedere din partea sa.

”Prin votul dat ca presedinte al PNL, mi-am exprimat rezerve extrem de serioase fata de aceasta candidatura. Citu a spus ca sustine competenta integritatea. Din punctul meu de vedere, exista riscuri cu privire la aceasta desemnare, de aceea am exprimat votul impotriva. Am votat impotriva pentru ca opinia publica sa stie clar ca raspunderea apartine lui Florin Citu si celor care au convocat BPN”, a adaugat presedintele PNL.

El a precizat ca a condamnat traseismul politic si ca este membru al PNL dintotdeauna.

In opinia sa, riscurile provin din faptul ca nu a putut face o analiza serioasa asupra acestei candidaturi.
”Raspunderea integrala apartine premierului Citu si colegilor care il sprijina”, a conchis Orban, citat de news.ro.

El a reluat afirmatiile conform carora BPN a fost convocat cu premeditare datorita faptului ca a existat o intalnire a sustinatorilor lui Citu, care au profitat de aceasta convocare si le-a fost simplu sa participe la BPN.

”Desi a fost convocata peste noapte, intr-o graba suspecta, ar fi putut sa ma determine sa am alta atitudine”, a tinut Orban sa sublinieze.

Totodata, a afirmat din nou ci PNL are foarte multi oameni de valoare, care au expertiza.

”Am avut discutii si sunt colegi care putea gira aceasta functie”, a declarat liderul PNL, adaugand insa ca e importanta optiunea premierului, pentru ca ministrul de Finante e mana dreapta a acestuia.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: