„Patrascule, m-ai impuscat!”. Luptele de la Uzinele Malaxa, februarie 1945: cum a fost innabusita revolta muncitorilor cand rusii au demontat laminorul, sa-l duca in URSS. Comunistii au intervenit cu arme de foc

Matei Udrea | 28 ianuarie 2024

Teribilul episod al luptelor de la Uzinele Malaxa, din 17-18 februarie 1945, le este azi aproape necunoscut romanilor. Prezentat in mod fals de presa vremii si ocultat decenii la rand de istoriografia romana, cazul a fost abordat doar din perspectiva incidentului in care a fost impuscat activistul comunist Stefan Apostol, ignorandu-se insa fondul problemei, care era, de fapt, cel mai important. Muncitorii romani se rasculasera dupa ce aflasera ca rusii urmeaza sa demonteze laminorul ultramodern, de productie germana, si sa-l duca in Uniunea Sovietica.

In fata rascoalei, comunistii au reactionat violent. S-au prezentat la portile fabricii inarmati cu arme de foc si insotiti de brigazi de batausi din sindicatele ceferiste, ramura cea mai bolsevizata a clasei muncitoare.

Cazul este relevant pentru ca romanii de astazi sa inteleaga prin ce a trecut Romania si cum s-a facut bolsevizarea, dupa ce tara a fost ocupata de rusi.

Pentru ca povestea sa aiba sens, trebuie sa ne intoarcem insa un pic in timp.

Prin Armistitiul semnat la 12 septembrie 1944, la Moscova, de delegatia romana condusa de Lucretiu Patrascanu, Romania se angajeaza sa plateasca despagubiri de razboi in valoare de 300 de milioane de dolari. Conventia pentru despagubirile de razboi, semnata pe 15 ianuarie 1945, stipuleaza aceeasi suma.

E vorba de dolari la valoarea din 1938, si nu de la data discutiilor, prin aceasta suma urcand din start la 384 milioane dolari (intre timp, dolarul se devalorizase).

„Uzinele Malaxa erau cele mai mari din Bucuresti, rusii au pus ochii pe ele de cum au intrat in tara. Strategia lor era sa isi refaca tara jefuind tarile ocupate de Armata Rosie. De peste tot demontau utilajele industriale si le transportau in URSS. Operatia – de mari proportii – nu avea legatura cu despagubirile de razboi. Razboiul nu se terminase, nu avusese loc nici macar conferinta de pace. Lucrurile erau departe de a fi reglementate. Romania nu facea exceptie, dimpotriva“, scrie Stelian Tanase in „Zvonuri despre sfarsitul lumii“.

Uzinele Malaxa, printre cele mai moderne si mai performante din Europa la momentul 1945, inzestrate cu echipamente de productie germana, in principal, produc locomotive, tevi, instalatii petroliere, furnituri pentru armata etc.

Intrarea de la Uzinele Malaxa in perioada interbelica. Echipate cu tehnologie de varf, acestea au fost vizate de rusi din prima clipa, dupa ocuparea Romaniei.

Istoricul Petre Opris: „Autoritatile sovietice au anuntat in noiembrie 1944 ca vor intreaga Uzina Malaxa. Solicitarea a fost analizata de premierul Constantin Sanatescu la sedinta Consiliului de Ministri. Gheorghiu-Dej si Patrascanu au fost singurii membri ai guvernului care au acceptat cedarea intregii uzine in mainile sovieticilor. Opinia antinationala a lui Gheorghiu-Dej a fost categorica”

Istoricul militar Petre Opris explica in cartea sa, „Armata, spionaj si economie in Romania (1945-1991)“, cum rusii au cerut toata fabrica, iar comunistii din guvern, Gheorghiu-Dej si Lucretiu Patrascanu au fost singurii care au sustinut aceasta pretentie:

„(…) autoritatile sovietice au anuntat in noiembrie 1944 ca doresc sa primeasca intreaga uzina Malaxa din Bucuresti, in contul despagubirilor de razboi pe care Romania trebuia sa le achite Uniunii Sovietice.
Solicitarea a fost analizata de premierul Constantin Sanatescu la sedinta din 16 noiembrie 1944 a Consiliului de Ministri.

Discutia a fost reluata dupa doua saptamani, la reuniunea din 29 noiembrie 1944, deoarece la Malaxa existau echipamente moderne pentru fabricarea de tevi pentru forajul petrolier, iar reprezentantii sovietici din Comisia Aliata de Control insistau pentru demontarea si mutarea acesteia in URSS.

Gheorghe Gheorghiu-Dej si Lucretiu Patrascanu au fost singurii membri ai guvernului condus de generalul Constantin Sanatescu care au acceptat cedarea intregii uzine in mainile sovieticilor.

Opinia antinationala a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost categorica la reuniunea din 29 noiembrie 1944 a Consiliului de Ministri: «Dupa parerea expertilor nostri (cine anume? – se intreba Petre Opris in carte), aceasta fabrica era socotita parazitara»; «Vom obtine noi tevi de la dansii (adica de la sovietici- nota lui Petre Opris), tot asa de bune». La randul sau, Lucretiu Patrascanu a comentat rentabilitatea obtinuta la uzina Malaxa in perioada interbelica: «Era sistemul monopolului, dus la maximum».

Este o ironie a sortii faptul ca ambii lideri comunisti romani tradau in acel moment interesele nationale, acceptand intocmai solicitarile sovietice si, dupa aproape 10 ani de la acea sedinta, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Lucretiu Patrascanu se aflau in rolurile de calau, respectiv victima – ultimul fiind acuzat (abuziv, de aceasta data) de tradare, condamnat la moarte, executat (1954) si reabilitat post-mortem (1968).

Mai mult decat atat, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost cel care a insistat la mijlocul anilor ‘5o pe langa autoritatile sovietice pentru construirea la Roman a Noului Combinat Siderurgic. Redenumita Fabrica de Tevi la 29 mai 1957, acea unitate industriala a fost inzestrata cu un laminor de 16 toli si a avut ca obiectiv principal de activitate realizarea de echipamente tubulare pentru foraj petrolier prin laminarea materiei prime – la fel ca la uzina Malaxa, pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej si Lucretiu Patrascanu au dorit sa o cedeze in intregime autoritatilor sovietice in noiembrie 1944.

In ianuarie 1945, reprezentantii Uniunii Sovietice au revenit si au solicitat demontarea laminorului cel mare (de 14 toli) instalat la uzina Malaxa. Autoritatile romane au fost nevoite sa accepte cererea lor si sa acorde sprijin pentru transportul aces tuia in URSS, in conformitate cu articolul 11 din Conventia de Armistitiu (Moscova, 12 septembrie 1944), care se referea la despagubirile pe care Romania trebuia sa le plateasca timp de 6 ani catre Uniunea Sovietica. Acel laminor a fost evaluat de sovietici la 2,46 milioane de dolari si nimeni nu a indraznit sa se opuna in mod oficial demontarii acestuia si trimiterii lui in URSS in anul 1945“.

Gheorghiu Dej la un miting al „oamenilor muncii“ tinut cu 4 zile inaintea luptelor de la Uzinele Malaxa. Dej a fost, alaturi de Patrascanu, singurul membru al guvernului care a sustinut cererile rusilor de a demonta uzina si de a o duce in URSS, cu argumentul ca ne vor da rusii tevi, daca vom avea nevoie.

In dialogul cu jurnalistul aktual24.ro, istoricul militar Petre Opris a adaugat, pe marginea acestui subiect: „Ce i-a facut sa se razgandeasca pe sovietici, nu stim. Dar unele evenimente ne pot furniza indicii. In decembrie 1944 a avut loc deplasarea la Moscova a lui Constantin Parvulescu, secretarul general al Partidului Comunist Roman, insotit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ce au discutat acolo, ramane pana azi un mister. Poate au discutat si problema Uzinelor Malaxa, poate si planul de preluare a puterii. Cert este ca, in ianuarie, sovieticii au comunicat ca nu mai vor decat laminorul. Laminorul era pe jumatate montat. Malaxa il cumparase de la nemti inainte de 23 august 1944“.

Istoricul Stelian Tanase: „Rusii pusesera ochii Uzina Malaxa si o doreau demontata si transportata la ei acasa, pe toata gratis, fireste. S-au produs tulburari. Laminorul era utilajul cel mai important din uzina. Nu e de mirare ca cei mai multi dintre muncitori nu au fost de acord”

In timp ce, la nivel inalt, au loc aceste framantari, tratative si discutii, „la firul ierbii“ au loc, de asemenea, evenimente importante. Pentru a pune in miscare planul de demontare a uzinei si de transportare a ei in URSS, rusii au nevoie de preluarea controlului la fata locului. Aici intervin oamenii Moscovei in Romania. Situatia se tensioneaza si devine extrem de volatila.

Stelian Tanase consemneaza: „La Malaxa (unde lucrau cca 7 000 de muncitori), la instigarea rusilor si a cozilor de topor de la CGM, patronul, inginerul Nicolae Malaxa, a fost alungat si in locul lui a fost numit un anume Korcinski, comunist ilegalist.

Din partea sovietica au venit nenumarate cereri – cea mai importanta fiind aceea de a demonta laminorul de tevi de patru toli si transportat in URSS. Argumentul era cel cunoscut: laminorul facea parte din plata (in natura) a datoriilor de razboi, al carui cuantum rusii si-l fixasera singuri si nici pe acesta nu il respectau.

Acum pusesera ochii uzina Malaxa, si o doreau demontata si transportata la ei acasa, pe toata gratis, fireste. S-au produs tulburari. Laminorul era utilajul cel mai important din uzina, care asigura locurile de munca pentru angajati, contracte, export si care, in cele din urma, erau in beneficiul muncitorilor.
Nu e de mirare ca cei mai multi dintre ei nu au fost de acord. O pozitie opusa avea sindicatul comunist din Malaxa, sindicat minoritar“.

Imagine din curtea Uzinelor Malaxa, in perioada interbelica. Aici se produceau si locomotive foarte performante.

Luptele din 17-18 februarie. Comunistii ataca si distrug urnele in care muncitorii votasera noua conducere a fabricii. Angajatii contraataca si-i alunga pe oamenii rusilor, care se intorc insa inarmati si deschid focul asupra multimii. „Toate detaliile arata ca Dej nu a ezitat sa traga in muncitori“

In interiorul marilor uzine sunt mai multe sindicate, inclusiv unul social-democrat si un altul taranist, care nu-i agreeaza pe comunisti.

Se organizeaza alegeri pentru Comitetul care urmeaza sa conduca uzinele, dupa alungarea creatorului lor, inginerul Malaxa.

Vestea ca laminorul urmeaza sa fie dus in Rusia este scanteia care detoneaza conflictul. Se ajunge la confruntari violente.

Comunistii, agresivi si constienti ca au in spate armata sovietica de ocupatie, incearca sa preia controlul prin intimidarea celorlalti, dar ei reprezinta sub 10% din totalul angajatilor.

Cand se trece la numaratoarea voturilor, activistii comunisti – stiind ca vor pierde – incep sa faca scandal si iese cu bataie. Pregatiti din timp pentru ambuscada, se reped si distrug urnele, apoi ii fugaresc pe membrii din comisie care apartin celorlalte sindicate. Oamenii comunistilor merg prin sectiile de productie din uzina si-i indeamna pe oameni la greva.

Muncitorii de la Malaxa s-au opus, in 17-18 februarie 1945, preluarii uzinelor de catre comunisti. Acestia din urma n-au ezitat sa traga asupra multimii.

Puciul are loc pe 17 februarie. A doua zi, insa, pe 18 februarie, odata elementul-surpriza disparut, marea masa a muncitorilor se repliaza si riposteaza. Activistii comunisti sunt batuti si fugariti din uzina. Portile sunt blocate de muncitori, care vor sa-si apere fabrica. Toti inteleg ca demontarea utilajelor si trimiterea lor in URSS inseamna, pentru ei, pierderea locurilor de munca.

In fata acestei intorsaturi de situatie, comunistii revin inarmati si deschid focul in curtea uzinei. Impreuna cu ei sunt brigazi de batausi recrutate dintre muncitorii de la CFR si Vulcan, acolo unde bolsevismul a prins cel mai mult.

Evenimentele escaladeaza odata cu sosirea, la fata locului, a unui grup de tovarasi din conducerea Partidului Comunist, toti inarmati, in frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. „Toate detaliile arata ca Dej nu a ezitat sa traga in muncitori. Nici ceilalti nu au stat deoparte“, scrie Stelian Tanase.

In timp ce trag in muncitori, comunistii se impusca intre ei. Gheorghe Apostol e nimerit de un cirac cu doua gloante in burta. A doua zi, presa relateaza insa cum „fascistii“ si „legionarii“ au comis „crima scelerata“, iar „neinfricatii muncitori au reusit sa dezarmeze canaliile fasciste“

In incaierarea generala, Gheorghe Apostol, presedintele Confederatiei Generale a Muncii (CGM), este impuscat in abdomen cu doua gloante. Urcat intr-o masina si dus degraba la spital, va fi operat de un chirurg sovietic si salvat.

Presa controlata de comunisti denunta imediat odiosul atentat al fascistilor la viata tovarasului Gheorghe Apostol, erou al clasei muncitoare.

Cotidianul „Scanteia“ din 22 februarie 1945 relateaza: „Tovarasul Gheorghe Apostol, care se afla in fruntea muncitorilor, a fost grav ranit de doua gloante care i-au perforat peritoneul, provocandu-i hemoragie. Imediat a fost ridicat de tov. Patrascu, secretarul Comitetului Judetean al PCR, si de tov. Mitica Saracu, in timp ce muncitorii indignati la culme de aceasta crima scelerata au pornit in urmarirea fascistilor. Intrand in uzina, neinfricatii muncitori au reusit sa dezarmeze canaliile fasciste, eliberand pe membrii comitetului de fabrica“.

In realitate, cel care l-a impuscat in burta pe Gheorghe Apostol e chiar unul dintre ciracii sai comunisti, Andrei Patrascu. Nu se stie daca incidentul este unul voit sau o greseala, stiind ca Apostol si Patrascu sunt rivali in interiorul miscarii comuniste.

Mai tarziu, Patrascu va relata: „Putin dupa ce Apostol a fost impuscat, a sosit la fata locului tovarasul Dej impreuna cu un detasament de muncitori inarmati. Am deschis din nou focul impotriva legionarilor si prin lupte am eliberat comitetul de fabrica arestat de ei… Angheliu si Saracu mi-au spus ca in timp ce il duceau la masina, Apostol, care nu isi pierduse cunostinta, le-a spus ca a fost lovit de gloantele trase de mine. Eu am ramas uluit, fiindca stiam ca am tras in legionari – cum a fost posibil sa il nimeresc pe Apostol?”.

Gheorghe Apostol are, in memoriile sale, o alta versiune care sugereaza ca Patrascu l-a impuscat deliberat: „Am auzit in urma mea: «Acesta e Apostol! Acesta e Apostol!»… Cand am ajuns la zece metri de grupul nostru, il vad pe Patrascu, cu revolverul in mana, isi indreapta teava spre mine si trage. Strig cu toata puterea: «Patrascule, m-ai impuscat!» Am fost urcat intr-o masina si am fost dus la Spitalul Elias”.

Daca tovarasii s-au impuscat intre ei intentionat ori din greseala, acestea sunt detalii mai putin importante, desi ele pot arata cam ce fel de personaje se foiau si in „miscarea comunista“.

Incidentul, dupa cum arata si relatarile lui Patrascu si Apostol, ne dezvaluie faptul ca activistii comunisti sosesc la Uzinele Malaxa inarmati, hotarati sa reprime revolta muncitorilor.

Acest lucru se si petrece, comunistii deschid focul in plin si alte victime nu vor avea norocul lui Apostol, sa fie duse degraba la spital, operate si salvate. Uzina e preluata in forta de oamenii rusilor, laminorul va fi demontat si trimis in URSS.

Incidentele din 17-18 februarie 1945 pun insa intr-o mare dificultate Partidul Comunist, din simplul motiv ca la Malaxa luptele s-au dat intre muncitori (cozile de topor ale rusilor si restul lucratorilor) si nu intre clasa muncitoare, pe de o parte, si „burghezie“, „fascisti“ etc, asa cum suna propaganda oficiala.

Cotidianul „Fapta“ scrie, a doua zi, sub titlul„Incidentele de ieri de la uzinele Malaxa”, urmatoarele: „(…) Atmosfera fiind din ce in ce mai incarcata, s-a facut uz de arme si au avut loc schimburi de focuri, care au provocat ranirea grava a dlui Gh. Apostol, presedintele CGM, venit la fata locului cu scopul de a aplana conflictul. Intre timp, au venit la uzinele Malaxa mai multi ministri, printre ei dr. Lothar Radaceanu, Gh. Gheorghiu-Dej, precum si dl Victor Bratfaleanu. Dnii Gheorghiu-Dej si Lothar Radaceanu au indemnat pe muncitori sa reinceapa lucrul, urmand ca organele anchetatoare sa faca cercetarile si sa stabileasca vinovatiile… Muncitorii sindicalizati din atelierele CFR, STB, uzinele Laromet, Vulcan si Lemaitre au tinut ieri dupa-amiaza intruniri pentru a infiera incidentele provocate in cursul diminetii la Malaxa”.

De fapt, bineinteles ca Apostol nu se dusese acolo sa aplaneze nimic, ci sa-i impuste pe muncitori. Iar Gheorghiu-Dej revenise la locul faptei, dupa ce in prima instanta adusese brigazile de batausi si trasese el insusi in angajatii fabricii.

Nu mai e nevoie de adaugat ca „ancheta“ nu a dus nicaieri. Presa n-a facut ulterior rectificarile necesare, pentru a preciza ca Apostol a fost impuscat nu de „legionari“, ci de unul din propria gasca.

Evenimentul a fost „ingropat“, nu era in interesul nimanui sa ramana in atentia opiniei publice, mai ales ca marul discordiei fusese jaful facut de rusi in cea mai mare si mai moderna fabrica a Romaniei.