„Patria romana e cinica, totul sau nimic, te scalda pana la gat in zoaie balcanice” – nou mesaj al profesoarei Tunegaru

Profesoara Cristina Tunegaru, o critica a lui Gabriela Firea si a campaniei dusa de aceasta prin scolile bucurestene, care a anuntat ca si-a pierdut postul de suplinitor la Scoala Generala nr. 95, revine cu noi explicatii.

Intr-un amplu mesaj pe Facebook, profesoara vorbeste de criticile care i s-au adus si face un apel: „Hai sa selectam profesorii in competitie deschisa, fara caste imune la concediere sau la raspundere profesionala”.

Iata mesajul postat de profesoara pe pagina sa de Facebook:

„Aveam 22 de ani cand am intrat in invatamant. Aruncata de pe bancile facultatii intr-o scoala dintr-un sat din Vaslui. O scoala de peste dealuri, cu holuri reci, intunecate, podele gri si parchet ros. Predam engleza unor copii care nu intelegeau ce vorbesc. In zilele ploioase masina nu aducea copiii din unele sate. Dar unii veneau pe jos sleiti de puteri, murdari de noroi pana la genunchi, prea obositi ca sa mai dea randament.

Altii veneau la scoala rar. Scrijeleau cu maini muncite, crapate, litere pe caietele lor murdare. Pielea zdrelita de soare, uscata de vant iti arata unde au fost. Stateau in ultimele banci, spre usa, tacuti, nemiscati, gata parca sa o zbugheasca oricand. Pe chipurile de adulti in trupuri de copii, o expresie de durere si incrancenare. Daca le oferi un sfat, un servetel cand au nevoie, se incrunta, refuza orice apropiere, nu inteleg, te vor departe, mormaie cuvinte neintelese. In singuratatea lor, uitati se simt mai bine. Citesc pe litere ca in clasa I, desi sunt in clasa a VII-a. Si se infurie repede, pentru ei e o munca inutila, amara. Arunca cartea iritati. Dar e o clasa buna, se spune, copii multi, dar cuminti. Totusi „ai cativa cu care sa-ti faci ora”.

La clasa a VIII-a baietii vin la scoala cu cabluri, cuie si ciocane. Cand intru in clasa sunt cu instrumentele pe banci. Ii rog frumos sa le puna deoparte, dar nu pot uita ca le au la indemana. Le vorbesti in engleza, te privesc si isi zambesc siret. Stiu ei mai bine ce au de facut. Cativa baieti repetenti sunt stapanii clasei. Au chipurile schimonosite de o maturizare grea, dureroasa. Mint, insala cu o abilitate care ma uimeste. Tu, cel de la catedra, esti inamicul lor, dar esti marunt, ca o musca agasanta. Te tolereaza cata vreme nu ii deranjezi. Putinele fete din clasa au invatat sa ii infrunte, dar nu se descurca intotdeauna; nu e loc de sensibilitate si bunatate. Unde sunt sufletele lor, cum pot sa ajung la ele ?

Sala de clasa arata ca dupa un razboi, bancile gata sa cada se tin intr-o rana, scaunele roase, vechi. Isi asaza bancile, ca sa nu vezi ce ascund. Vad stive de lemne, cabluri, carti de joc. Marinescu isi arunca picioarele printre banci si se joaca cu cablul cu care isi loveste colegii si rade. Daca il deranjez, ma atinteste cu o ura salbatica in ochii lui verzi si incepe sa urle. Nu-l intereseaza nimic din ce se intampla la ora, nu are prieteni. Cand loveste o colega, e chemat in cancelarie, certat si lovit peste cap de un profesor. Siroaie de lacrimi curg pe fata lui; ii vad pumnii inclestati si as vrea sa nu fiu acolo. In fiecare saptamana traiesc ore de emotii si de frica la clasa lor. Doamna diriginta ii tine bine in frau, tipa la ei de-ti ingheata inima.

Cativa copii isi rup coatele scriind, muncind sa scape de acolo, sa fuga la liceul din oras si in lume unde au mai multe sanse la o viata mai buna. Copii maturizati inainte de vreme cu o povara grea pe umerii lor.

In pauze, noi, profesorii, stam paznici in curtea mica, langa chiuvetele de la intrare atarnate de perete si pe holuri, printre copiii care rup cu pofta din cornuri. Ii privesc cum sar coarda si se joaca cu apa in zilele cu soare. Uneori sunt singura de serviciu la doua niveluri. Cand baietii se bat in curte, trebuie sa intru intre ei sa ii despart, dar nu reusesc, sunt prea mica sa ma asculte. Colegul meu ii imbranceste, ii loveste ca pe niste jucarii stricate, ii cearta. Asta inseamna sa fii profesor ? Pentru ca stau cu copiii pana urca in autobuzele supraincarcate, pierd cursa spre casa, asa ca fac autostopul. Uneori strainii din masini nu-mi inspira incredere, iar dealurile sunt pustii.

De ce am plecat la sfarsitul acelui an scolar, de ce nu am solicitat continuitate ? Pentru ca sunt un om oarecare. Care isi dorea o viata normala, fara frica, sa-si continue studiile si sa aiba oportunitati, un confort material, sa vada lumea si sa se bucure de toate micile banalitati pe care viata ca navetist in Vaslui nu i le putea oferi. E o dovada de egoism ? Fara indoiala, m-am pus pe mine inaintea elevilor mei atunci, dupa cum am marturisit intr-un articol mai vechi: am fugit si am ramas cu o strangere de inima. Puteam sa fac mai mult, dar i-am abandonat si eu. Ma intreb ce s-a intamplat cu ei, unde sunt ei acum.

Insa este ipocrizie ca, peste ani, acelasi om oarecare sa vorbeasca despre interesul elevilor, despre neregulile pe care le-a vazut, despre cum isi zdrobeste Romania copiii si tinerii absolventi in sistemul de educatie, de ambele parti ale catedrei ? Dintre toate nedreptatile si calomniile care m-au manjit in ultimele zile, aceasta acuzatie de ipocrizie e singura care m-a durut. Pentru ca mi se pretinde un standard imposibil de atins, mi se cere sa pun lucrurile in care cred inaintea propriei persoane, sa fiu un martir; inevitabil esuez si mi se retrage dreptul de a vorbi: „vedeti ca si asta e la fel, vedeti ca interesul elevilor e doar o vorba manuita cu dibacie in interes personal?”. Singurul meu interes este sa ii vad pe copii cum evolueaza. Patria romana e cinica, totul sau nimic, te scalda pana la gat in zoaie balcanice sau te purifica prin ardere pe rug.

Eu nu cred ca martirii vor salva copiii Romaniei de la ignoranta. Hai sa aranjam un pic lucrurile, astfel incat o tanara absolventa care intra intr-o scoala de la tara sa nu fie ingrozita de ce gaseste acolo si poate ramane mai mult de un an. Hai sa selectam profesorii in competitie deschisa, fara caste imune la concediere sau la raspundere profesionala. Hai sa lucram cu oamenii obisnuiti pe care-i avem, cu reguli simple si clare care sa incurajeze competitia si rezultatele, nu servilismul si impostura”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.