Patru companii aeriene care deja ocolesc spatiul aerian al Belarus. Lituania nu mai primeste niciun avion care a zburat peste Belarus

externe

lukashenko

Mai multe companii aeriene europene au inceput deja sa ocoleasca spatiul aerian al Belarus, inainte ca liderii UE sa adopte sanctiuni concrete la adresa regimului lui Lukasenko.

O companie aeriana din Letonia, AirBaltic, este prima care a anuntat ca nu va mai folosi spatiul aerian al Belarusului, iar compania cipriota Avia Solutions a spus ca va face acelasi lucru cu zborurile spre Lituania.

Ministrul Transporturilor din Lituania, Marius Skuodis, a declarat ca zborurile liniilor aeriene LOT (Polonia) si WizzAir (Ungaria) din si catre aeroporturile din Lituania vor evita spatiul aerian al Belarusului, anunta Digi24.

De altfel, pe platforma FlightRadar24.com, care urmareste zborurile, a inregistrat deja traseul unei curse WizzAir Kiev – Tallin care a ocolit luni spatiul aerian al Belaruslui, chiar daca asta a insemnat un ocol considerabil.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat luni ca compania aeriana olandeza KLM ar trebui sa inceteze sa zboare peste Belarus, relateaza Reuters. Rutte a facut comentariul pentru agentia de stiri olandeza ANP cand a ajuns la Bruxelles pentru doua zile de intalniri cu liderii europeni.

Ocolul Belarusului va produce intarzieri si va costa bani in plus. In afara de cateva tari din vecinatatea Belarusului, care au anuntat deja masuri, nu este clar cum vor proceda celelalte, in lipsa unor directive clare. Compania olandeza KLM a anuntat ca a facut o amaliza de risc si deocamdata nu va face nicio schimbare a rutelor sale.

Presedintia franceza a anuntat ca a fost trimisa o cerere catre Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (OIAC) pentru suspendarea zborurilor in spatiul aerian al Belarusului. De asemenea, se ia in calcul si interzicerea avioanelor companiei de stat Belavia pe aeroporturile din Europa, pe langa alte masuri nespecificate privind transportul terestru.

Lituania a anuntat ca incepand de marti nu va mai autoriza aterizarea sau decolarea niciunui avion care survoleaza spatiul aerian al Belarusului.

Eventuale sanctiuni de acest fel impotriva Belarusului vor fi discutate la summitul european care se desfasoara luni si marti. Statele Unite vor examina de asemenea posibile noi sanctiuni impotriva Belarusului.

Intre timp, presedintele Aleksandr Lukasenko a promulgat luni o lege care interzice presei sa informeze in direct despre protestele neautorizate ale opozitiei. ”Este interzisa acoperirea in timp real a manifestatiilor care incalca ordinea stabilita, in scop de difuzare sau propaganda. Aceasta interdictie se aplica si ziaristilor”, potrivit canalului Telegram asociat serviciului de presa al presedintiei belaruse.

Conform aceluiasi act normativ, ziaristii nu vor putea ”sa actioneze ca organizatori sau participanti la evenimente masive” si in acelasi timp sa-si exercite profesia.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: