news

Perchezitii in zece judete si municipiul Bucuresti pentru destructurarea unei grupari de traficanti de migranti

Procurorii DIICOT, impreuna cu mascati si politisti au descins la 34 de adrese din 10 judete si Bucuresti pentru a cauta dovezi ale traficului de migranti proveniti din state precum India, Pakistan sau Sri Lanka, care ar fi fost taxati pentru a fi dusi in Occident. Aproximativ 30 de persoane au fost duse la audieri potrivit unui comunicat al Politiei de Frontiera.

La data de 13.02.2023, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Sibiu impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane si Inspectoratului General al Politiei de Frontiera efectueaza 34 de perchezitii domiciliare pe raza municipiului Bucuresti si judetelor Ilfov, Arges, Dambovita, Teleorman, Olt, Sibiu, Arad, Valcea, Vrancea si Galati in vederea destructurarii unui grup infractional organizat, specializat in savarsirea infractiunii de trafic de migranti.

In cauza s-a retinut ca, in anul 2021, a fost constituit, un grup infractional organizat, format din cetateni romani, in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti, in vederea obtinerii in mod facil a unor sume importante de bani, grup care a actionat pana in prezent.
In vederea realizarii scopului grupului infractional, membrii acestuia au adapostit si transportat migranti, care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal si Sri Lanka.

Pentru transportarea migrantilor, au fost utilizate autotrenuri, remorci si autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infractional organizat sau care erau utilizate de societati comerciale.

Sub pretextul unor livrari de marfa avand ca destinatie finala state din Uniunea Europeana, au fost efectuate mai multe transporturi in scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a Romaniei, migrantii fiind ascunsi printre marfuri.

Pe parcursul urmaririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, au fost documentate 5 transporturi prin intermediul carora membrii grupului au incercat sa scoata ilegal din Romania aproximativ 120 de migranti.

La sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, in vederea audierii, un numar de aproximativ 30 de persoane despre care exista suspiciunea ca sunt implicate in desfasurarea activitatilor infractionale.

Actiunea beneficiaza de sprijinul ofiterilor de politie judiciara din cadrul Brigazilor de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, Alba Iulia si Pitesti si Serviciilor de Combatere a Criminalitatii Organizate Teleorman, Valcea, Olt, Dambovita, Galati, Vrancea si Arad si Inspectoratului General al Politiei de Frontiera – Direcṭia Prevenirea si Combaterea Migraṭiei Ilegale si a Infracṭionalitaṭii Transfrontaliere.

Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Luni aflam ordinea candidatilor la europarlamentare, pe buletinele de vot. 542 de candidati, pentru 33 de locuri in Parlamentul European

Presedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorti pentru stabilirea…

6 ore ago

Japonia: Cutremur de 6,5 grade in Insulele Bonin

Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade a lovit, sambata, Insulele Bonin din Japonia, a…

6 ore ago

Dmitri Medvedev: Moscova ar putea confisca activele private americane din Rusia daca SUA vor confisca rezervele inghetate in Occident ale Rusiei

Rusia ar putea raspunde confiscarilor de rezerve valutare rusesti inghetate in Occident de catre SUA…

6 ore ago

Sute de arestati in protestele pro-palestiniene ale studentilor din SUA. Oficialii universitatilor vorbesc despre infiltrarea unor „manifestanti profesionisti”

Protestele pro-palestiniene au continuat si in noaptea de vineri spre sambata, 27 aprilie, in marile…

6 ore ago

Statie radar ruseasca, de 5 milioane de dolari, distrusa de ucraineni. Radarul „Podlet-K1” detecta tinte aeriene la altitudini joase

Ucraina a distrus o statie radar rusa Podlet-K1, intr-un atac condus de Directia de informatii…

6 ore ago