politica

„PNL este un partid incapabil sa guverneze”. Grindeanu vrea sa fie iar prim-ministru

Prim-vicepresedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat luni ca PNL „este incapabil sa guverneze”, aratand ca in domeniul sanatatii Bucurestiul este singura capitala din Uniunea Europeana care nu mai are capacitate de a trata pacientii. Grindeanu mai acuza ca in zona economica Romania a ajuns la o datorie externa de 47 la suta, iar scoala nu este pregatita pentru cursurile online.

„Sa ne aducem aminte de inceputul anului cand am intrat in stare de urgenta timp de doua luni, spunandu-ni-se ca facem acest lucru pentru a pregati sistemul sanitar sa faca fata la valurile pandemiei care vor veni. Daca facem comparatie, vedem ca in primavara era mult mai roz decat acum. Care e situatia la zi? Cu ce s-a pregatit Guvernul PNL tinandu-ne in case doua luni?

Sa vedem cazurile, la Timisoara, ATI e plin, am vazut unde sunt depozitati, iar acesta nu este cel mai fericit cuvant, cei care au decedat. Vedem ca Bucurestiul e singura capitala europeana care nu mai are capacitate de a-si trata pacientii si ii trimite in alta parte. Asta este imaginea. Ni s-a trasat de la Cotroceni ca avem un platou. Nu mi se pare ca ne aflam intr-un platou si v-as ruga sa vedeti ca zilnic creste numarul decedatilor. Asta nu e platou. E platou in mintea lui Iohannis si Orban”, a declarat, luni, Sorin Grindeanu, intr-o conferinta de presa care a avut loc la sediul PSD Timis, citat de news.ro.

Prim-vicepresedintele PSD a subliniat ca si in domeniul economic nu s-au luat masurile necesare in aceasta perioada de pandemie, in timp ce datoria externa a Romaniei a ajuns la 47 la suta.

„In toate tarile UE s-au luat masuri de stimulare a economiei. Romania a luat cele mai slabe masuri. Aproximativ 2,5% s-a investit in a trece aceasta perioada. In schimb, maestrul Citu, marele ministru al Finantelor, a imprumutat aproximativ 25 miliarde de euro. Eu nu cred ca i-ati vazut. In noiembrie 2019 gradul de indatorare al Romaniei era de 34%, acum e 47%.

De la Revolutie de cand stim ca Nicolae Ceausescu a lasat pe zero datoria externa, am ajuns in 30 de ani la 34% si intr-un singur an am ajuns la 47%. Suntem tara cu cele mai slabe masuri de stimulare a economiei din UE. La sumele imprumutate doar anul acesta, vom ajunge fiecare roman sa platim 1.300 de euro. Totodata, pe fiecare ramura importanta din economie exista minus. Suntem in cadere economica. O singura ramura este pe plus, dar e singurul plus de dupa Revolutie. Sistemul bancar are cel mai mare profit in acesti 20 de ani, in acest an, si exista o singura explicatie, imprumuturile pe care le ia domnul Citu”, a declarat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a adaugat ca nici invatamantul nu a fost pregatit pentru cursurile online.

„Suntem singura tara din UE care are scolile inchise. Scoala online nu e o solutie pentru copii. Dincolo de faptul ca nu au pregatit inceputul anului scolar, au spus ca vor da tablete. Acum sunt aproximativ 1 milion de copii care nu pot sa faca scoala online. Asta este pregatirea. Cred ca ar trebui in acest sistem sa respecte modelul european. De o luna nu vin la Senat, cei de la USR si PNL, nu vor sa faca cvorum pentru ca pe ordinea de zi sunt alocatiile copiilor. Noi am fost acolo, legea de care cei de la USR spuneau si isi rupeau hainele de pe ei cu Fara penali…. de ce nu au venit la lucru? Era pe ordinea de zi”, a mai declarat Grindeanu.

El a sustinut ca aceste trei domenii arata esecul guvernului liberal.

„Acestea arata esecul acestui guvern liberal. PNL este un partid incapabil sa guverneze, nu doar la nivel central. Am anuntat dupa alegeri ca respectam vointa electoratului, suntem in opozitie, vedem ca de doua luni aproape nu sunt in stare sa faca majoritatile in consiliile locale si judetene. Timisul si Timisoara, trecand printr-o situatie grea, avem localitati carantinate, incidenta este printre cele mai mari din tara, dar domnii de la PNL arunca vina de pe unii pe altii. Daca nu sunt in stare sa negocieze, le punem la dispozitie sediul, daca nu pot sa ajunga la un acord. Anticipez ca in batalia asta ca PNL pierde zilnic electorat, dar e treaba lor”, a precizat Grindeanu.

Marcel Ciolacu a declarat, duminica seara, ca Sorin Grindeanu este unul dintre cei propusi de PSD sa preia postul de premier dupa alegeri.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Surse: Remaniere guvernamentala dupa alegerile locale. „Adrian Vestea sigur pleaca”

Dupa alegerile locale si europarlamentare, de pe data de 9 iunie, va avea loc o…

45 de minute ago

21 de ani de puscarie pentru spionaj in favoarea Rusiei. Un fost angajat al NSA si-a aflat pedeapsa

Un specialist in domeniul cibernetic care a lucrat pentru scurt timp la agentia ultrasecreta americana…

19 minute ago

Astazi este ultima zi. Apelurile lui Ciolacu si Firea au fost degeaba, Piedone a plecat in vacanta in loc sa-si retraga candidatura

Cristian Popescu Piedone este plecat in vacanta, in ultima in zi in care ar fi…

3 ore ago

„Specialistii” lui Piedone: Sefa auditului intern din Primaria Sector 5 si-a luat bacalaureatul la 33 de ani. Piedone, la 32 de ani

Sefa Serviciului Audit Intern din cadrul Primariei Sector 5, Adriana Narcisa Dicu, a obtinut diploma…

5 ore ago