Ministrul cecen al Situatiilor de Urgenta a fost retinut in Daghestan pentru conducere sub influenta alcoolului. Fortele speciale cecene au venit apoi si i-au batut pe politistii daghestanezi si l-au eliberat pe retinut, anunta numeroase publicatii si conturi e Telegram din Rusia.
Alihan Tsakaiev, seful departamentului din Cecenia al Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta, a fost retinut in Daghestan pentru ca a condus in stare de ebrietate. Evenimentul a avut loc pe 14 aprilie, in apropierea punctului de control Gerzel din districtul Novolaksky din Daghestan.
Potrivit presei cecene de opozitie, fortele speciale cecene au venit dupa Tsakaiev la scurt timp dupa retinerea sa. Cecenii i-au batut pe ofiterii de politie din Daghestan care l-au retinut pe ministru si l-au eliberat. De asemenea, au plecat si cu masina acestuia.
Informatiile de mai sus au fost confirmate de mai multe surse din Rusia, atat oficiale cat si de opozitie: Izvestia, canalul de telegrama Baza, (apropiat de fortele de securitate ruse), Gulagu.net, miscarea NIYSO, bloggerul cecen de opozitie Tumso Abdurakhmanov.
Potrivit canalului de televiziune proguvernamental Readovka TV, masina lui Tsakaiev a fost oprita pentru ca se deplasa pe banda din sens opus, iar soferul a refuzat sa opreasca la cererea politistilor rutieri.
Readovka TV a relatat apoi ca o masina a batalionului cecen al DSS si trei masini cu autocolante „Spetsnaz-Akhmat” au venit la locul incidentului.
„In cursul unei incaierari cu amenintari cu folosirea armelor, Kadirovii l-au luat cu forta pe detinut si l-au dus cu masina, depasindu-si, se pare, atributiile oficiale si amenintand ca vor ucide ofiterii de serviciu ai Ministerului de Interne. Dandu-si seama de realitatea amenintarilor, ofiterii din Ministerul de Interne din Daghestan care au fost batuti de catre Kadirovti nu se plang de ranile suferite”, scrie Gulagu.net.
Potrivit activistului Tumso Abdurakhmanov, printre cei veniti in ajutorul ministrului s-au aflat comandantul detasamentului SOBR din Terek si presedinte al clubului de lupta Akhmat, Abuzaid Vismuradov, care este membru al anturajului presedintelui cecen Ramzan Kadirov.
Alikhan Tsakaiev a fost numit sef al Directiei principale a Ministerului cecen al Situatiilor de Urgenta in martie 2022. Inainte de aceasta, el a lucrat in cadrul Ministerului de Interne al republicii.
Tsakaiev a fost comandantul OMON cecen din 2007 pana in 2019 si a fost implicat personal in unele dintre rapirile si torturarea localnicilor.
Ucraina va incepe sa opereze cu avioane F-16 dupa Pastele ortodox din 5 mai, a…
Un minor in varsta de 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj, fiind acuzat…
Ucraina tocmai a primit al doilea sistem de aparare antiaeriana Skynex din partea Germaniei, ca…
Cu ocazia zilei de 1 Mai, fondatorul trustului Intact a trimis in redactia postului Antena…
Serviciul de informatii pentru aparare din Regatul Unit a transmis ca FSB l-a interogat pe…
Dupa folosirea violentei de catre fortele de securitate din Tbilisi la un miting impotriva legii…