Premierul Tudose i-a inchis gura lui Badea, dupa ce acesta a acuzat ca „orice procuror poate face remaniere in guvern”. Tudose le da afara pe Shhaideh si Plumb

09.10.2017, News
Premierul Tudose i-a inchis gura lui Badea dupa ce acesta a acuzat ca orice procuror poate face remaniere in guvern. Tudose le da afara pe Shhaideh si Plumb
Premierul Mihai Tudose a anuntat, luni seara, la Antena 3, ca intentioneaza sa elimine din guvern ministrii cu probleme penale, pentru ca Romania se confrunta cu probleme la Bruxelles din aceasta cauza. Intrebat agresiv de Mircea Badea daca „orice procuror” poate sa remanieze un guvern, Tudose a avut un raspuns care i-a inchis gura realizatorului TV.

„Este corect titlul ‘Mihai Tudose afirma ca eventuale probleme de imagine ale Guvernului ar putea fi provocate si de ministrii care au probleme penale si anunta o mica remaniere: Sunt cel putin inca doi ministri pe care am sa ii rog sa plece din guvern’?”, l-a intrebat Badea pe Tudose.

„Sunt niste oameni asupra carora planeaza niste suspiciuni, dar ei se afla in diverse stadii ale unor anchete. Cele doua colege sunt si in relatia cu Bruxelles pe fonduri europene unde lucrurile sunt foarte sensibile. Avem feed-back ca lucrurile nu stau bine”, i-a raspuns Tudose.

Enervat, Badea l-a intrebat pe premier daca „poate orice procuror sa faca remaniere in Gguvern, procurorii doamenei Kovesi pot asta?”.

„Nu se joaca nimeni cu asa ceva, sa faca dosare unor nevinovati”, a raspuns sec Mihai Tudose.

„Eu nu mai am nici de spus”, a rapuns Badea, foarte iritat.

Premierul Mihai Tudose a anuntat luni seara ca urmeaza o „miniremaniere guvernamentala”, precizand ca va lua o decizie saptamana aceasta cu privire la plecarea unor ministri din Guvern.

„Nu iese nimeni la pensie din aceasta functie si prima zi de prim-ministru este prima zi din ultimele zile, la un moment dat trebuie sa pleci. Ati pomenit de acel sondaj. Nu sunt sociolog, dar din ce am vorbit cu ceilalti, daca nu ai mancat niste copii cruzi dimineata, n-ai cum sa cazi in doua saptamani de la 40 si — la 20. (…) Mai mult, targul e mic, se afla cine a comandat-o, cum a comandat-o — in regula, trecem peste. Dar si presupunand ca — de aici a aparut si problema cu demisia—, presupunand ca e adevarat (…), vom vedea. Eu sunt acolo sa guvernez pentru romani. Daca romanii nu mai cred in ceea ce facem, plecam acasa toti”, a declarat Tudose la Antena 3.

Potrivit sefului Executivului, nu se poate guverna „cu forta”.

„Nu putem sa guvernam cu forta, impotriva a ceea ce vrea poporul roman. De aici pleaca nemultumirea mea si-atunci, daca lucrurile stau asa, o analiza, ori sunt eu de vina, prin ce fac sau nu fac, sau sunt niste lucruri in guvern care justifica aceste cifre — prezenta unor ministri cu probleme penale, lipsa de activitate a unor ministri sau lipsa de rezultate — si saptamana asta voi lua niste decizii, dure, dar necesare”, a spus Tudose.

Intrebat daca acest sondaj facut public ar putea fi „un joc”, Tudose a raspuns: „Foarte corect. (…) Haideti sa spunem ca este adevarat, plec de la premisa ca este adevarat. Daca este asa, repet, sunt doua probleme — ori am eu o problema si trebuie sa plec acasa, ori sunt niste probleme in guvern si trebuie sa le reglam”.

Totodata, chestionat daca aceste probleme ar putea fi legate de existenta unor ministri cu probleme penale in guvern, Tudose a raspuns: „Da. (…) Daca tot facem un reset la partea de imagine si de efecte ale guvernarii, va spun ca mai sunt cel putin inca doi ministri, pe care am sa-i rog sa paraseasca cabinetul. (…) O miniremaniere. (…) Sunt trei (ministri — n.r.) cu probleme, care, intr-adevar, creeaza probleme si la nivel de perceptie publica si unele dintre situatii si la nivel de Comisie Europeana”.

Seful Executivului a mai spus ca isi va asuma propunerile privind remanierile din Guvern si le va supune votului coalitiei de guvernare.

„O sa anunt saptamana asta, o sa anunt intai partidul, evident, nu la televizor (…) O sa imi asum propunerile si o sa le supun votului coalitiei”, a aratat Tudose.

El a precizat ca a gasit si solutiile privind inlocuirile, insa nu a luat o decizie finala. „Nu am o decizie finala. Am gasit niste solutii bune, daca intre timp apare ceva mai bun, e ok”, a mai afirmat premierul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Comentarii

Citește mai departe

Președintele american Donald Trump a declarat, joi, că a anulat noile atacuri militare asupra Iranului la câteva ore după ce a amenințat că va escalada războiul care durează de 3 luni. Președintele a declarant, într-o postare pe rețelele de socializare, că a făcut această mișcare „pe baza faptului că discuțiile cu Republica Islamică Iran au […]
Banca Centrală Europeană urmează să majoreze joi ratele dobânzilor pentru prima dată din 2023, pe măsură ce războiul din Iran alimentează inflația, în ciuda îngrijorărilor că această măsură ar putea afecta creșterea economică din zona euro aflată în dificultate. Aceasta ar face din BCE prima dintre marile bănci centrale din lume care majorează costurile de […]
Echipa ART TU Cluj-Napoca, formată din peste 80 de studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), a prezentat joi noul monopost electric, Afia, cu care vor participa în sezonul competițional Formula Student 2026. Vehiculul poate atinge aproximativ 80 km/h, însă circuitele sunt concepute pentru a testa stabilitatea în viraje, accelerațiile și frânările repetate, precum și […]
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că Guvernul Eugen Tomac va trece de votul Parlamentului, susținând că România are nevoie de „o schimbare de direcție” după guvernarea condusă de liderul PNL, Ilie Bolojan. „După părerea mea, Guvernul Tomac trece. Și eu cred că e un lucru bun”, a spus Claudiu Manda, la […]
Autoritățile din Franța și Germania discută mai multe opțiuni pentru reformarea serviciului diplomatic al Uniunii Europene, creat în urmă cu 15 ani, cu scopul de a îmbunătăți capacitatea blocului comunitar de a răspunde mai eficient crizelor geopolitice. Potrivit a cinci surse citate de publicația Financial Times, una dintre variantele analizate presupune retragerea unor competențe ale […]