Preotul Calistrat, enervat ca nu primeste bani pentru pomelnic: „Ce, ma iei de prost? Sa vii la mine cu 100 de lei” – Video

news

Preotul Calistrat Chifan, de la Manastirea Vladiceni, apare intr-o filmare distribuita de politistul Marian Godina in timp ce le spune enoriaselor ca trebuie sa fie platit pentru serviciile sale.

”Venise intr-o zi o cucoana si mi-a zis: parinte, sunt asa de suparata, daca vreti sa-mi faceti un pomelnic, dar sa stiti ca n-am bani. Zic, ‘nu ma lua asa, cat ai dat la vrajitoare unde ai fost?’ Zice 1.000 de lei. Zic ‘pai si la mine vii cu 5 lei? Ce, ma iei de prost? Vii cu 100’. 10% din cat ai dus acolo. De ce preotul e mai prost, il pui sa-ti faca rugaciuni si ii dai 5 lei, si aia te prosteste si iti spune trei gogosi si trebuie sa ii dai 1.000? Nu suport treaba asta. Vreau sa fiu tratat macar la 10% din cat e tratata o vrajitoare”, spune preotul Calistrat Chifan.

Preotul Calistrat Chifan nu mai poate sluji pe durata cat va fi anchetat pentru ca a agresat o femeie in curtea lacasului de cult, au informat, acum o saptamana, reprezentantii Arhiepiscopiei Iasilor.

Pana la finalizarea anchetei, parintele Calistrat este oprit de la slujire. Asta inseamna ca nu mai poate oficia slujbe si nu mai poate spovedi, insa poate sta de vorba cu credinciosii si poate participa la Sfanta Liturghie, dar nu ca preot slujitor.

„Parintele Calistrat Chifan de la Manastirea Vladiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetarilor. In luarea unei decizii finale se va lua in calcul si rezultatul plangerii depuse la Politie de persoana implicata in incident. O astfel de situatie produce, desigur, multa durere si intristare; ea devine prilej de sminteala si de judecata. Perioada de post care incepe maine este, pentru toti credinciosii ortodocsi, si un timp al pocaintei, al cercetarii constiintei, al marturisirii pacatelor proprii. Nadajduim sa fie timp cu folos, care sa aduca mangaiere celor raniti si pace inimilor tulburate”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Iasilor.

Decizia a fost luata dupa ce parintele Calistrat, de la Manastirea Vladiceni, apare intr-o inregistrare aparuta in spatiul public in timp ce loveste o femeie, in curtea unei biserici, la incident asistand mai multi enoriasi.

Arhiepiscopia Iasilor a demarat o ancheta.

IPJ Iasi a confirmat ca a fost primita o sesizare de la femeia agresata, in acest caz fiind demarate cercetari.

Parintele Calistrat (Constantin) Chifan este absolvent al Facultatii de Teologiei Ortodoxa „Dumitru Staniloae” din Iasi, promotia 2014. A urmat apoi cursuri de master, absolvite in 2016.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: