Preotul rus pedepsit pentru ca s-a rugat pentru „pace”: „Din moment ce toti oamenii sunt frati, atunci orice razboi, orice conflict militar, intr-un fel sau altul, devine fratricid”
Aflat intr-o veche biserica ortodoxa din Antalya, cu o Biblie intr-o mana si o lumanare in cealalta, pastorul Ioann Koval a tinut una dintre primele sale slujbe in Turcia dupa ce conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse a decis sa-l dea afara in urma rugaciunilor sale pentru pace in Ucraina, scrie Associated Press.
In septembrie anul trecut, cand presedintele Vladimir Putin a ordonat mobilizarea partiala a rezervistilor, patriarhul Moscovei, Kirill, le-a cerut preotilor sai sa se roage pentru victorie. Aflat in fata altarului si a zeci de enoriasi ai sai intr-una dintre bisericile din Moscova, Koval a decis sa puna pacea mai presus de ordinele patriarhului.
„Cu cuvantul ‘victorie’, rugaciunea a capatat un sens propagandistic, modeland gandirea corecta in randul enoriasilor, in randul clerului, la ce ar trebui sa se gandeasca si cum ar trebui sa vada aceste ostilitati. A fost impotriva constiintei mele. Nu puteam sa ma supun acestei presiuni politice din partea ierarhiei”, a declarat Koval.
In rugaciunea pe care a recitat-o de mai multe ori, preotul in varsta de 45 de ani a schimbat doar un singur cuvant, inlocuind „victorie” cu „pace” – dar a fost suficient pentru ca tribunalul bisericesc sa ii retraga rangul de preot.
Rugaciunea publica sau apelul la pace prezinta, de asemenea, riscuri de urmarire penala din partea statului rus. La scurt timp dupa ce trupele rusesti au invadat Ucraina, parlamentarii au adoptat o lege care a permis urmarirea penala a mii de persoane pentru „discreditarea armatei ruse”, o acuzatie care, in realitate, se aplica la orice lucru care contrazice naratiunea oficiala, fie ca este vorba de un comentariu pe retelele de socializare sau de o rugaciune in biserica.
Asemanator regimului autoritar al lui Putin, Kirill a construit o ierarhie dura in biserica, care cere o conformitate totala, a declarat Andrey Desnitsky, profesor de filologie la Universitatea Vilnius din Lituania. Daca un preot refuza sa citeasca rugaciunea patriarhului, loialitatea sa este pusa sub semnul intrebarii.
„Daca nu esti loial, atunci nu ai ce cauta in biserica”, a adaugat Desnitsky, un expert in biserica rusa.
Cand a inceput razboiul, cei mai multi preoti au ramas tacuti, temandu-se de presiunile din partea bisericii si a autoritatilor de stat; doar o mica parte dintre ei au vorbit. Din cei peste 40.000 de clerici din Biserica Ortodoxa Rusa, doar 300 de preoti au semnat o scrisoare publica in care au cerut pace in Ucraina.
Dar fiecare dintre vocile publice impotriva razboiului este cruciala, a declarat Natallia Vasilevici, coordonatorul grupului pentru drepturile omului „Crestinii impotriva razboiului”.
„Se rupe ceea ce pare a fi o pozitie monolitica a Bisericii Ortodoxe Ruse”, a declarat ea pentru AP.
De la inceputul razboiului, echipa lui Vasilevici a numarat cel putin 30 de preoti ortodocsi care s-au confruntat cu presiuni din partea autoritatilor religioase sau de stat. Dar s-ar putea sa fie chiar mai multe cazuri, spune ea, deoarece unii preoti se tem sa vorbeasca despre represiuni, de teama ca vor aduce altele.
Biserica Ortodoxa Rusa explica faptul ca represiunile impotriva preotilor care au vorbit impotriva razboiului sunt o pedeapsa pentru asa-zisul lor angajament in politica.
„Clericii care se transforma din preoti in agitatori politici si persoane care participa la lupta politica, ei, evident, inceteaza sa isi indeplineasca datoria pastorala si sunt supusi interdictiilor canonice”, a declarat pentru AP Vakhtang Kipshidze, seful adjunct al serviciului de presa al bisericii.
In acelasi timp, preotii care sustin public razboiul din Ucraina nu se confrunta cu nicio repercusiune si, mai mult, sunt sustinuti de stat, a mai spus Vasilevici.
„Regimul rus este interesat sa faca aceste voci sa sune mai tare”, a adaugat ea.
Preotii care refuza sa se alature acestui cor sau sa ramana tacuti pot fi mutati, eliberati temporar din functie sau dati afara – pierzandu-si astfel salariul, locuinta, beneficiile si, cel mai important, slujirea fata de turma lor.
„Nu am pus niciodata la indoiala alegerea pe care am facut-o”, a spus Koval. „Eu, cu tot sufletul meu, cu toata fiinta mea, m-am opus acestui razboi. Mi-a fost imposibil sa sprijin cu rugaciunea mea invazia trupelor rusesti in Ucraina”, a adaugat el.
Dupa ce un tribunal al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis ca ar trebui sa fie dat afara, Koval a apelat la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, care si-a anuntat dreptul de a primi petitii din partea clerului altor biserici ortodoxe, in ciuda obiectiilor Rusiei.
In iunie, patriarhia de la Constantinopol a decis ca Koval a fost pedepsit pentru pozitia sa fata de razboiul din Ucraina si a hotarat sa ii restabileasca rangul sfant. In aceeasi zi, Bartolomeu i-a permis sa slujeasca in bisericile sale.
Ioann Burdin a vrut si el sa paraseasca Biserica Ortodoxa Rusa dupa ce s-a pronuntat impotriva razboiului intr-o mica biserica de langa Kostroma, iar tribunalul local l-a amendat pentru discreditarea armatei ruse. El i-a cerut patriarhului sa aprobe transferul sau la Biserica Ortodoxa Bulgara, dar, in schimb, Kirill i-a interzis sa mai slujeasca pana cand preotul isi va prezenta scuze publice.
„Pozitia mea, pe care am declarat-o mai intai pe site, apoi in biserica si mai tarziu in timpul procesului, a fost o expresie a convingerilor mele religioase”, a declarat preotul pentru AP. „Din moment ce toti oamenii sunt frati, atunci orice razboi, orice conflict militar, intr-un fel sau altul, devine fratricid”, a aratat acesta.
Neavand voie sa slujeasca in biserica, Burdin si-a adus predicile la un canal Telegram, unde ii indruma pe crestinii ortodocsi confuzi de sprijinul patriarhului pentru razboi.
In cele peste doua decenii de cand se afla la putere, Putin a sporit masiv pozitia Bisericii Ortodoxe Ruse, sporindu-i prestigiul, bogatia si puterea in societate dupa decenii de opresiune sau indiferenta sub conducerea liderilor sovietici.
La randul lor, liderii acesteia, precum Patriarhul Kirill, i-au sustinut initiativele. Biserica si-a anuntat sustinerea pentru razboiul din Ucraina si a fost ceva obisnuit sa vedem preotii sai binecuvantand trupele si echipamentele care se indreapta spre lupta si invocand binecuvantarile lui Dumnezeu in campanie.
Preotul Iakov Vorontsov, un preot din Kazahstan, a fost socat si disperat cand a auzit pentru prima data vestea razboiului. El spera ca biserica sa intervina pentru a media conflictul. Dar nici colegii si nici superiorii sai nu i-au sustinut apelurile de a predica pacea.
„Mi-am dat seama ca nimeni nu aude cuvintele despre pace. Ar fi trebuit sa fie transmis oamenilor, turmei noastre, dar nu a fost asa. Si atunci mi-am dat seama ca am un alt instrument: retelele sociale”, spune preotul in varsta de 37 de ani.
In timp ce postarile sale anti-razboi de pe Facebook au primit sprijin online, reactia offline a fost ostila. Superiorii sai l-au mutat de mai multe ori, i-au interzis sa tina predici si le-au spus enoriasilor sa stea departe de el. In cele din urma, preotul si-a pierdut speranta si a decis sa inceteze temporar sa mai slujeasca in Biserica Ortodoxa Rusa.
„Au vrut sa plec si, in cele din urma, au reusit. Dar nu am renuntat la rangul meu, am decis doar ca, pentru moment, nu pot fi printre acesti oameni in aceasta situatie”, spune preotul, stand in apartamentul sau fara haina neagra pe care a purtat-o in ultimii 13 ani.
Influenta patriarhului depaseste cu mult granitele tarii sale, iar ordinele sale se aplica chiar si preotilor care slujesc in strainatate. In februarie, Kirill l-a suspendat pentru trei luni pe pastorul Andrei Kordochkin, preot la o biserica ortodoxa din Madrid, pentru pozitia sa impotriva razboiului.
Kipshidze a declarat ca Kordochkin a fost pedepsit pentru „incitare la ura” in randul enoriasilor sai. Dar preotul spune ca este vorba de un avertisment pentru a-l descuraja de la alte critici.
„Nu cred ca am gresit cu ceva din punct de vedere canonic”, a spus Kordochkin. „Daca nu exista nicio infractiune canonica, atunci inseamna ca dreptul canonic este pur si simplu folosit ca un mecanism de represiune politica”.
Inca din primele zile ale razboiului, Kordochkin a condamnat public invazia rusa si s-a rugat in mod regulat pentru pace in Ucraina. El crede ca preotii nu ar trebui sa ramana tacuti si trebuie sa transmita oamenilor un mesaj crestin: „Avem datoria de a ne exprima, indiferent care va fi costul acestui lucru.”