Presedintele francez Emmanuel Macron anunta noi livrari de arme catre Ucraina si o vizita la Kiev in luna februarie

externe

Emmanuel Macron, vizita, Ucraina, livrari de arme

Presedintele Emmanuel Macron a anuntat marti ca va merge in Ucraina in luna februarie si ca Franta va livra Kievului 40 de rachete Scalp cu raza lunga de actiune, precum si „sute de bombe”, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Voi merge chiar eu in Ucraina in februarie” si „vom face noi livrari: aproximativ 40 de rachete Scalp si cateva sute de bombe”, a spus presedintele Frantei intr-o conferinta de presa.

El a mai declarat ca Franta se afla „in proces de finalizare a unui acord de securitate” cu Kievul de tipul celui incheiat vineri intre Regatul Unit si Ucraina pe o perioada de zece ani, pe care il va anunta in timpul vizitei sale.

Franta si Uniunea Europeana „vor trebui sa ia noi decizii in urmatoarele saptamani si luni, tocmai pentru a nu lasa Rusia sa castige”, a adaugat el. „Nu putem lasa Rusia sa castige si nu trebuie sa facem acest lucru pentru ca atunci insasi securitatea Europei si a intregii vecinatati ruse ar fi pusa sub semnul intrebarii”, a subliniat Emmanuel Macron.

Intrebat despre perspectiva unei victorii a lui Donald Trump la alegerile prezidentiale americane din noiembrie, care ar putea pune sub semnul intrebarii sprijinul pentru Ucraina, el a spus ca „nu ar trebui sa ne intereseze persoanele. Trebuie sa avem luciditatea sa vedem ca Statele Unite ale Americii sunt un mare aliat al carui curaj il vom sarbatori” cu ocazia marcarii a 80 de ani de la debarcarea aliatilor din Normandia in luna iunie.

„Dar este o democratie care traverseaza, de asemenea, o criza a carei prima prioritate este ea insasi si a carei a doua prioritate (este) problema chineza”, a continuat seful statului francez, aparand in acest context „o Europa mai puternica, care sa stie sa se protejeze singura si care sa nu mai depinda de altii”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: