Presshub: Cum vrea Ciolacu sa elimine vizele SUA pentru romani: pune presiune pe politisti si magistrati sa depuna in masa cereri de plecare peste Ocean

news

Marcel Ciolacu

Cum vrea Ciolacu sa elimine vizele SUA pentru romani: ii obliga pe politisti si magistrati sa depuna in masa cereri la Departamentul de stat, cu speranta ca astfel va scadea rata de respingere a romanilor, un criteriu esential pentru ca Statele Unite sa scoata acest obstacol din calea celor care vor sa ajunga peste Ocean.

La inceputul acestei luni, Marcel Ciolacu a anuntat ca si-a luat viza pentru Statele Unite, chiar daca nu intentioneaza sa calatoreasca in urmatoarea perioada.

„M-am alaturat romanilor care in aceste zile isi iau vize pentru SUA, chiar daca nu intentioneaza sa calatoreasca in urmatoarea perioada. Scopul demersului nostru este de a cobori rata respingerilor sub 3% pentru a indeplini astfel conditiile eliminarii vizelor pentru State Unite ale Americii”, a scris pe 2 februarie, pe Facebook, premierul.

Evident, acest demers nu este suficient. Prin urmare, Guvernul s-a gandit ca o solutie mai eficienta este sa indemne cetateni romani cu „un dosar curat” sa aplice in masa la programul Visa Waiver. Cetatenii cu sanse mari de reusita au fost considerati a fi politistii si magistratii.

„Turbarea asta, haituirea politistilor de catre sefime sa isi faca urgent vize pentru SUA mi se pare absolut gretoasa. Ne intoarcem in timp, pe vremea brigadierilor la canal.

Facea Ceausescu o vizita undeva si aduceau slugile copaci si flori, pui in galantare, sute si mii de aplaudaci cu stegulete, sa para totul frumos si roz, ca in gradina Edenului.

Iar dupa plecare, scena se ridica, tot ce era pozitiv disparea. Strazile redeveneau cenusii si triste, cu oameni care incercau sa supravietuiasca fara sa fie luati la ochi de partid si securitate”, a acuzat Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul”.

Sindicalistii sustin ca politisti cu 3.000 de lei salariu nu-si vor permite niciodata sa mearga in calatorie in SUA.

„Oare de ce nu o fi dat Ciolacu si 3.000 de euro pentru fiecare politist care isi ia viza la ordin? Voucher de turism in SUA. Ca daca tot iti iei viza la ordin (ca cica este interesul superior al statului in joc) sa primesti macar si gologani de o plimbare. Asa era corect.

Si atunci cred ca mergeau toti politistii, incolonati si veseli sa isi faca vize de America. Si cotropeam America mai ceva ca conquistadorii“, il ironizeaza Sindicatul „Diamantul”.

Citeste mai mult pe presshub.ro.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: