Presshub: O statiune balneara inchisa de comunisti va fi reinviata si devine independenta energetic

pagina verde

O statiune balneara inchisa de comunisti, din Vrancea, va fi reinviata si devine independenta energetic. Aceasta se afla in comuna Vizantea Livezile si ar fi avut peste 100 de ani daca nu era desfiintata.

Statiunea a fost renumita pentru apele sulfuroase vindecatoare, iar soldatii germani din al doilea razboi mondial se tratau aici. Dupa ce a fost desfiintata, localnicii au continuat sa faca bai la cada in casele lor, vindecand betesuguri pe care medicii nu le puteau vindeca.

Oamenii isi amintesc si acum cum aduceau apa in bidoane, cu caruta, de la izvoarele aflate in mijlocul padurii si pregateau bai acasa. Bolnavii veneau pe targa si, dupa cateva spalari, plecau acasa pe picioarele lor, isi amintesc batranii.

Noul complex balnear va fi inaugurat in 2024 si va beneficia de cele mai noi si moderne dotari.
„Lucrarile la Complexul Balnear de la Vizantea-Livezi au inceput in luna august 2022 si au termen de finalizare luna septembrie 2024.

Pana in acest moment, lucrarile s-au derulat conform calendarului, nu avem probleme referitoare la finantare, gradul de executie fiind de aproximativ 75%.

Am demarat si licitatia pentru dotarile necesare (electronice, electrocasnice, mobilier, produse diverse etc.) si speram ca inaugurarea sa aiba loc la sfarsitul acestui an, dupa ce vom obtine toate avizele de functionare”, a declarat primarul comunei, Dragos Ciobotaru.

Vizantea Livezile ar urma sa devina atat o destinatie de tratament, utilizand toata aparatura de ultima generatie pentru proceduri, dar mai ales baile la cada, in apa miraculoasa sarata si sulfuroasa.

Totodata, complexul va fi si o destinatie de petrecere a timpului liber pentru tineri sau familii cu copii, avand piscine interioare cu apa calda, jacuzzi, saune, sali de fitness, piscina exterioara cu apa incalzita, locuri de joaca pentru copii, plimbari in natura cu sania sau caruta, vizite la ferme de animale cu posibilitatea petrecerii unei nopti la ferma, degustari de produse traditionale etc.

Complexul cuprinde si un hotel, cu restaurant la parter si zona de distractie la subsol (bar cu bowling, biliard, tenis de masa) dar si multe alte componente de petrecere a timpului liber.

Citeste mai mult pe presshub.ro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: