Prima actiune militara din istoria moderna a romanilor a avut loc din greseala. 175 de ani de la batalia din Dealul Spirii, dintre pompieri si otomani

Matei Udrea | 17 septembrie 2023

Pe 13 septembrie 1848, acum exact 175 de ani, pompierii si unitati ale armatei muntene dadeau cu otomanii prima batalie din istoria moderna a tarilor romane dupa un secol si jumatate in care acestea disparusera complet de pe harta puterilor militare ale lumii. Puternic mediatizata si instrumentata propagandistic pe timpul regimului comunist, lupta din Dealul Spirii – desi a fost deosebit de violenta si a ilustrat clar sentimentele ostile ale poporului fata de ocupantii turci – a izbucnit, de fapt, din greseala.

Cursa contracronometru intre turci si rusi: cine ocupa primii Bucurestiul

Ciocnirea din Dealul Spirii are loc in ultimele zile ale revolutiei incepute cu 3 luni in urma, pe 9 iunie, cand s-a citit Proclamatia de la Islaz. Revolutionarii romani facusera juraminte de credinta fata de Imperiul Otoman, care era si puterea suzerana, insa la Constantinopole se ia, la inceputul lunii septembrie, decizia de a trimite trupe in Tara Romaneasca. E vorba de vreo 20.000 de soldati condusi de Fuad Pasa, iar miscarea are mai putin de-a face cu tulburarea minora de la nord de Dunare, cat cu faptul ca rusii, dupa ce ocupasera deja intreaga Moldova, sunt pe cale sa invadeze si Tara Romaneasca.
Otomanii le-o iau cu putin inainte rusilor. Pe 10 septembrie, corpul de armata al lui Fuad Pasa ajunge pe campul Cotrocenilor, langa Bucuresti (pe vremea aceea, orasul era mult mai mic decat acum). Desi nu mai era nevoie de asa ceva, rusii se grabesc si ei sa intre in tara si la 15 septembrie 1848 traverseaza Milcovul cu o armata condusa de generalul Aleksandr Nicolaevici Luders.

Guvernul revolutionar din Tara Romaneasca ia decizia sa nu se opuna invaziei. Ministrul de Razboi ordona garnizoanei din Bucuresti sa dea onorul armatei turce si sa predea cazarma din Dealul Spirii

Guvernul revolutionar al Tarii Romanesti nu are puterea militara sa opuna o rezistenta eficienta in fata armatelor a doua imperii. Exista initiative ale oltenilor, care se organizeaza si vor sa vina spre Bucuresti, pentru a lupta cu turcii dupa ce s-a aflat ca acestia au trecut Dunarea, dar sansele de izbanda sunt nule, asa ca voluntarii sunt intorsi din drum. Garda Nationala, care in lipsa armelor de foc fusese echipata cu sulite, se dizolva imediat, de asemenea, la vestea ca turcii au ajuns langa Bucuresti.

In acest context soseste si ordinul ca garnizoana militara a armatei muntene care se afla in Capitala sa nu opuna rezistenta.

Dispozitia vine pe 12 septembrie direct de la generalul Cristian Tell, ministrul de Razboi. Colonelului Radu Golescu, comandantul Regimentului 2 Infanterie si al garnizoanei din Bucuresti, i se transmite sa concentreze unitatile la cazarma din Dealul Spirii (pe locul caruia se inalta azi Palatul Parlamentului), unde urmeza sa li se dea onorul trupelor otomane asteptate sa intre in Bucuresti a doua zi. Trupele romane primesc ordin ca, pentru a evita incidentele, sa aiba armele descarcate. In plus, o parte a unitatilor militare sunt scoase din Bucuresti si trimise la Raureni (judetul Valcea), unde generalul Tell organizeaza o tabara.

Conform intelegerii, comandantul turc Fuad Pasa isi directioneaza trupele, pe 13 septembrie 1848, catre Bucuresti. Dinspre Cotroceni, armata de ocupatie urmeaza sa intre in oras pe trei coloane: dinspre Vacaresti (actuala strada Serban Voda), dinspre Calea Plevnei si dinspre Dealul Spirii.

Tablou cu Dealul Spirii la 1837, cu 11 ani inaintea bataliei dintre pompieri si otomani

Coloana fortelor turcesti numara 5.000 de soldati, muntenii din cazarma – 750

Coloana care se deplaseaza pe Serban Voda nu intampina rezistenta. In calea celei de-a doua coloane a trupelor turce, care vine dinspre Plevnei, ies circa 30.000 de oameni, cu mainile goale, incercand sa bareze drumul. Cand isi dau seama ca otomanii au ordin sa intervina, cei mai multi locuitori se retrag rapid, astfel ca pe loc mai raman vreo 3.000. Consulul britanic R. G. Colquhoun relateaza urmatoarele intr-o telegrama adresata ambasadorului britanic la Constantinopole: „Inaintand catre masele de tarani, acestia din urma s-au apropiat, au cazut in genunchi si au aplecat steagurile. Pentru a-si face drum, trupele (otomane – n. red.) au fost nevoite sa dea pinteni cailor si sa loveasca cu latul sabiilor”.

Cea de-a treia coloana otomana, aproximativ 5.000 de soldati condusi de Kerim Pasa pe directia Dealul Spirii, ajunge la cazarma Regimentului 2 Infanterie. Conform instructiunilor, colonelul Radu Golescu trebuie sa dea onorul trupelor turcesti, apoi sa le predea cazarma.

In total, in cazarma sunt 750 de militari romani din Batalionul 1 al Regimentului 2 Infanterie si Compania 7 din Regimentul 1 Infanterie. La comanda celor doua unitati este maiorul Nicolae Greceanu.
In fata cazarmii, asteptandu-i pe turci, este colonelul Radu Golescu, insotit de 20 de soldati. In acest moment, toata lumea are armele descarcate, conform instructiunilor.

Sirul sincopelor: colonelul Radu Golescu incalca ordinele ministrului, pompierii vin cu intarziere si se intersecteaza cu coloana turcilor, doi soldati se imbrancesc intr-un loc mai stramt si izbucneste lupta

Acum apare prima sincopa in planul initial al evenimentelor care ar trebui sa fie pasnice. Compania de pompieri comandata de capitanul Pavel Zaganescu, aflata in sediul Agiei (al Politiei), primeste de asemenea dispozitie sa se prezinte la cazarma din Dealul Spirii, pentru a participa la ceremonie alaturi de celelalte trupe muntene. Dar Pavel Zaganescu pune detasamentul cu intarziere in miscare.

La ora 15.00, cand pomperii inca n-au sosit, colonelul Radu Golescu se intalneste deja cu Kerim Pasa si stafful sau, in timp ce trupele otomane ajung in josul dealului, langa cazarma. Kerim Pasa cere sa i se predea cazarma si armele.

In acest moment survine a doua abatere de la plan – de data asta, una care este voita. In ciuda ordinelor primite de la ministrul Cristian Tell, colonelul Golescu refuza sa predea cazarma, spunandu-le turcilor ca n-a primit aprobare. E o minciuna deliberata, instructiunile lui Cristian Tell tocmai asta prevad.

Colonelul Golescu refuza si sa predea armele, transmitandu-le turcilor ca un soldat mai degraba moare in lupta decat sa se lase dezarmat. De data asta, ofiterul roman executa ordinul generalului Tell, care-i spusese clar: „Sa nu le dati (armele – n. red.). Prietenii nu cer armele”.

Comandantul turc Kerim Pasa e profund nemultumit de situatie si de faptul ca muntenii il infrunta, dar trece peste incident si hotaraste sa ordone trupelor sale sa mearga mai departe spre oras. Pana la urma, ocuparea cazarmei si dezarmarea unitatilor valahe nu este vitala.

Acum survine al treilea moment neprevazut. Pe drum apare compania de pompieri care se indreapta grabita spre cazarma din Dealul Spirii. Comandantul ei, capitanul Pavel Zaganescu, nu stie ce s-a intamplat si nici ca nu mai are cui sa dea onorul, deoarece intalnirea dintre Golescu si Kerim Pasa s-a consumat deja.

Comandantul turc incearca sa-i opreasca pe pompieri, dar acestia nu-l baga in seama si-si continua inaintarea, trecand de-a dreptul prin coloana trupelor otomane.

Aici are loc scena care detoneaza conflictul. Un soldat otoman se impiedica de sublocotenentul Dinca Balsan si cade. Un ofiter otoman intervine si-l loveste cu latul sabiei pe sublocotenentul muntean. Dinca Balsan nu se lasa umilit si deschide focul, ucigandu-l pe ofiterul turc care-l lovise. Este momentul in care se constata ca, desi primisera si ei ordin sa aiba armele descarcate, pompierii au venit cu munitie de razboi pe teava.

Batalia din Dealul Spirii ilustrata intr-o litografie colorizata.

Turcii trag in pompieri, acestia captureaza doua tunuri si fac ravagii. Pompierilor li se alatura trupele din cazarma si batalia se generalizeaza

Intre compania de pompieri si trupele turcesti izbucneste astfel, dintr-o data, o confruntare extrem de violenta, care ia total prin surprindere ambele tabere. Turcii folosesc doua tunuri aflate in apropiere si deschid focul asupra muntenilor. Pompierii le captureaza insa si le intorc catre atacatori, facand prapad.

Ulterior, capitanul Pavel Zaganescu va relata: „(…) Vazand atunci ca eram in fata tunurilor, am comandat sa grabeasca pasul pentru a ne apropia de cazarma. Cand turcii trecusera cu totii din stanga, un tun deschise un larg drum prin coloana mea; loviturile se repetara si ucisera mai multi dintre ai mei. Descarcaturile pustilor si ale carabinelor urmara celor ale tunurilor; dar noi eram acuma in aparare, in dosul zidurilor cazarmii. Oamenii mei incarcara pustile, eu comandai foc. Mai mult de trei descarcaturi avura loc din partea noastra, dar mitralia turceasca ne cauza mari daune. Cand tunurile se descarcau, ai mei se culcau la pamant; dar disperati, ridicandu-se de jos, ei strigara ca un singur om: Pe tunuri, baieti, ca ne prapadesc! Se aruncara intr’o saritura si tunurile, incarcate si gata de a face iarasi foc, cazura in puterea oamenilor mei. Ei le intoarsera in contra randurilor celor dese ale turcilor si dadura foc. Atunci se facu acea ucidere cumplita de care turcii se plang inca cu drept cuvant, caci mitralia nu se opri decat pe corpuri omenesti”.

Kerim Pasa ordona sa intervina cavaleria. Ramasi fara munitii si confruntati cu asaltul unui escadron otoman, pompierii parasesc tunurile si se retrag grabiti catre cazarma din Dealul Spirii.

Publicistul Dimitrie R. Rosetti (1850-1934) a facut si el, mai tarziu, in „Dictionarul contemporanilor”, publicat in 1897, o descriere foarte graitoare a imprejurarilor in care a izbucnit ciocnirea: „La podisca de langa cazarma, fiind postata infanteria si artileria otomana si spatiul de trecere fiind stramt, sublocotenentul de pompieri Balan, atingand cu cotul pe un artilerist turc, acesta cazu in sant. Un major (maior – n. red.) otoman de artilerie, vazand aceasta, loveste cu latul sabiei pe sublocotenentul Balan; acesta riposteaza cu pistolul si omoara pe major. Cu al doilea pistol vizeaza pe Cherem-pasa si ii ucide numai calul. De aici izbucneste incaierarea intre turci si pompieri cu o mare vioiciune; glontul si baioneta au deopotriva rol. Doua tunuri pe care turcii le asezau la pozitie ca sa traga in pompieri sunt luate de acestia si descarcate in turci. Lupta urma inca cu inversunare, dar coplesiti de superioritatea numarului inamicului, pompierii se retrasera in dezordine; o parte din ei intrara in cazarma Alexandria, unde se gasea un batalion din reg. 2 de infanterie. Cativa pompieri fiind ramasi in invalmaseala in mijlocul turcilor, fura somati a se da, dupa care, depunand armele, fura impuscati. Pompierii avura in aceasta lupta doi ofiteri si 47 de soldati morti si mai multi raniti. Pierderea inamicului fu insa cu mult mai mare”.

In acest timp, observand batalia care incepuse ceva mai jos, militarii munteni din cazarma deschid depozitul de munitii, se inarmeaza rapid si deschid la randu-le focul asupra coloanei trupelor turcesti, incercand astfel sa acopere retragerea pompierilor.

La ordinul colonelului Radu Golescu, intra in lupta si unitatile care se afla in afara cazarmii, iar batalia se generalizeaza.

Turcii le propun muntenilor sa depuna armele, cu promisiunea ca pot pleca apoi liberi. Dar dupa ce acestia sunt dezarmati, trupele lui Kerim Pasa deschid focul

Lupta dureaza 3 ore. Colonelul Golescu este ranit la mana in timpul confruntarii, iar comanda e preluata de urmatorul in grad, maiorul Nicolae Greceanu. Trupele romane se retrag in cazarma, in timp ce otomanii se aliniaza in dispozitiv de lupta, gata sa ia cu asalt fortareata.

Insa inainte ca lupta sa reizbucneasca, turcii le propun muntenilor sa depuna armele, promitandu-le ca vor fi lasati liberi, sa plece spre oras. Tratativele sunt purtate, din partea trupelor muntene, de catre sublocotenentul George Ionita.

Desi cei asediati accepta propunerea, nu toata lumea in interiorul cazarmei este de acord. O parte dintre militari refuza sa depuna armele si parasesc unitatea printr-o iesire dosnica.

In acest timp, capitanul Ioan Deivos are o scurta discutie cu Kerim Pasa, apoi, conform intelegerii, da ordinul de plecare pentru 300 dintre militarii sai. Insa turcii isi incalca promisiunea si, dupa ce soldatii munteni au depus armele, deschid focul asupra lor.

Dupa acest episod, Kerim Pasa ocupa cazarma si intra in Bucuresti.

Bilantul scurtei balii date in 13 septembrie 1848 pe Dealul Spirii este elocvent pentru violenta sa: otomanii inregistreaza aproape 200 de morti, inclusiv un maior, si alte sute de raniti. Din randurile muntenilor cad ucisi circa 80 de soldati si doi ofiteri, ambii din randurile pompierilor.

Epilog: revolutia din Tara Romaneasca e infranta, capitanul Pavel Zaganescu ajunge la inchisoare. Ulterior, va fi insa reprimit la pompieri, avansat si va face cariera in armata sub Alexandru Ioan Cuza si Carol I

Cu pierderi serioase in urma luptei, compania de pompieri se destrama si va fi reconstituita cateva luni mai tarziu, la inceputul lui 1849. In schimb, o mare parte dintre trupele muntene care au luat parte la batalie isi pastreaza coeziunea si pleaca spre tabara de la Raureni, pentru a li se alatura camarazilor.

Epilogul acestei povesti este partial cunoscut. Turcii si rusii au ocupat Bucurestiul, impartindu-si zonele de ocupatie ale Capitalei, iar revolutia a fost innabusita pentru moment. Liderii revolutiei au fost exilati, dar s-au intors dupa o perioada si, in final, au reusit sa faca unirea de la 1859, profitand de sprijinul Frantei si de primul moment de slabiciune al Imperiului Rus.

In ce-l priveste pe Pavel Zaganescu, ofiterul de pompieri care a avut curajul sa-i infrunte pe otomani, acesta avea 33 de ani la momentul bataliei din Dealul Spirii. Se nascuse la Ramnicu-Sarat, in 1815, si intrase in armata la 16 ani, in 1831, imediat dupa reconstituirea fortelor militare. In 1844 a devenit sublocotenent si transferat la pompierii politiei din Bucuresti. In 1847 a fost avansat locotenent.

Dupa batalia din Dealul Spirii, cu turcii si rusii in Bucuresti, Zaganescu a fost inchis un an la Penitenciarul Vacaresti, dar a fost scos de acolo imediat dupa ce trupele de ocupatie s-au retras. In 1852 a fost reprimit la pomieri si avansat maior in 1857, iar in 1859 – colonel. Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al tarilor romane, l-a desemnat sa se ocupe cu organizarea granicerilor, calitate in care a avut mult de furca din cauza provocarilor rusesti.

A demisionat din armata si in 1868, dupa venirea lui Carol I ca domnitor, a fost numit prefectul Politiei din Bucuresti, apoi promovat inspector general al Garzii Nationale in 1872. A intrat si in politica, devenind vicepresedinte al Senatului.

Eroul Pavel Zaganescu a incetat din viata la 81 de ani, in 1896, la Bucuresti.

Pavel Zaganescu, comandantul companiei de pompieri care s-a luptat cu turcii pe 13 septembrie 1848. Fotografie de epoca imbunatatita si colorata cu ajutorul AI

Batalia din Dealul Spirii este prima din istoria fortelor armate ale tarilor romane dupa o pauza de 137 de ani: lupta de la Stanilesti, in care moldovenii si rusii au fost invinsi de turci

Lupta din Dealul Spirii a fost prima purtata de fortele armate ale unei tari romanesti dupa aproape 150 de ani. Ultima avusese loc intre 8 si 12 iulie 1711, la Stanilesti, unde armatele aliate ale moldovenilor condusi de domnitorul Dimitrie Cantemir si rusi condusi de tarul Petru cel Mare au fost invinse de turci.

La cativa ani dupa acel episod, tarile romane au intrat in lunga perioada a domniilor fanariote, iar fortele lor armate au fost dizolvate. Acestea au fost reinfiintate in 1830, dupa ce epoca fanariota a luat sfarsit.

Pe locul unde a avut loc lupta s-a ridicat, in 1901, monumentul eroilor pompieri. Cartierul unde se afla a fost demolat in anii 1980 l ordinul lui Ceausescu, pentru a se face Casa Poporului, proiectata resedinta a dictatorului comunist dupa modelul din Coreea de Nord.

Azi, in spatele monumentului se afla Hotelul Marriott.