Prima analiza a loviturilor SUA de azi-noapte. CNN: „S-a dorit sa sune tare, dar sunt departe de ce dureri poate sa provoace Pentagonul”
S-a dorit sa sune devastator si probabil ca asa a fost perceput de militiile pro-iraniene care au incasat atacurile. Dar atacurile aeriene de vineri seara impotriva a peste 80 de tinte din Irak si Siria sunt – pana acum – un raspuns relativ slab la cea mai mare pierdere de vieti omenesti ale armatei americane in regiune din ultimii aproape trei ani, scrie CNN.
Atacul de vineri seara a incercat sa sune tare, dar probabil ca nu va avea ecou pentru mult timp. Comandamentul Central al SUA a declarat ca SUA a desfasurat bombardiere grele – B-1B Lancer – pentru a lovi 85 de tinte in sapte locatii. Este posibil ca la rasaritul soarelui sa se stabileasca daca loviturile au provocat multe pagube. Dar nu a fost nici pe departe cea mai mare durere pe care Pentagonul a fost capabil sa o provoace.
S-ar putea sa fie mai multe; secretarul american al apararii, Lloyd Austin, a sugerat ca acesta a fost inceputul. Dar vineri, raspunsul SUA a durat doar 30 de minute, a declarat Casa Alba. A fost scurt, poate taios, dar nu a fost un soc.
A fost o alegere clara si calculata. Administratia Biden s-a confruntat cu o sarcina aproape imposibila: sa loveasca suficient de tare pentru a arata ca vorbeste serios, dar si sa se asigure ca adversarul poate inghiti lovitura fara sa riposteze la randul sau. Statele Unite si-au anuntat raspunsul timp de peste cinci zile, cu inalti oficiali americani informand despre natura si gravitatea acestuia si chiar facand aluzie la tintele sale.
Acest avertisment a fost probabil conceput pentru a reduce riscul de neintelegere si, poate, pentru a permite militiilor vizate sa isi schimbe locatiile si sa reduca pierderile de vieti omenesti. De asemenea, este posibil sa fi avut ca scop sa se asigure ca loviturile americane nu sunt confundate cu cele ale Israelului, ceea ce ar fi putut declansa represalii impotriva israelienilor si ar fi riscat un alt ciclu de escaladare.
Aceasta volatilitate a redus optiunile lui Biden la o farama din capacitatile SUA. Atunci cand predecesorul sau Donald Trump a facut sa fie ucisa cea mai inalta figura militara iraniana, comandantul Fortelor Quds, Qasem Soleimani, in 2020, regiunea era departe de a fi pe marginea prapastiei. Dar riscul de conflagratie in 2024 este cel mai ridicat din ultimele decenii. Greselile, sau succesele neasteptate, pot duce la spirale ale violenteo, iar acest lucru poate provoca un conflict inevitabil, mai larg.
Este aproape un miracol faptul ca un conflict mai amplu nu a izbucnit deja in Orientul Mijlociu la patru luni dupa atacul grupului militant palestinian Hamas asupra Israelului si dupa asaltul in curs de desfasurare asupra Gazei pe care l-a declansat.
Razboaiele apar in mod normal in cazul rar in care ambele parti le doresc, sau in cazul mai obisnuit in care partile stabilesc ca un conflict deschis este inevitabil sau, uneori, cand au ramas fara spatiu diplomatic. Sau se poticnesc in ele intr-o spirala nebuneasca de escaladare.
Nici Iranul si nici Statele Unite nu doresc un razboi. Administratia Biden are alegeri care se apropie, in care nu are nevoie de o alta aventura externa costisitoare, de probleme legate de politica sa privind Israelul sau de cresterea pretului petrolului. Economia iraniana este inca subreda, tulburarile interne sunt o amintire inca nu foarte indepartata, iar Iranul are obiective mai largi: de influenta regionala, de valorificare a relatiei sale tehnice cu Moscova si de a obtine arma nucleara.
Poate ca Teheranul si Washingtonul sunt fericiti sa evite o confruntare directa. Incepand cu 7 octombrie, Iranul si-a marit imbogatirea uraniului la peste 83%, ceea ce a intarit temerile ca se apropie de obtinerea bombei nucleare pe care insista ca nu o doreste.
Agentia Internationala pentru Energie Atomica, organism de supraveghere al ONU, a anuntat ca imbogatirea uraniului iranian ar fi incetinit in ultimele saptamani, dar perspectiva proliferarii nucleare este din nou mai aproape. Intre timp, Washingtonul este fericit sa lase aceasta criza iminenta in afara punctelor sale de discutie. Iar Teheranul se multumeste sa isi agaseze principalii adversari, sa isi rezolve problemele interne si sa evite un conflict mai amplu.
Vor urma probabil critici la adresa administratiei Biden pentru ca nu a folosit aceeasi abordare contondenta si energica a lui Trump in 2020. Cu toate acestea, perceptia ca puterea este singurul mijloc de a proiecta forta este periculoasa.
SUA pot provoca multe daune, oriunde doresc, in orice moment. Decizia de pana acum a lui Biden de a nu trimite multi alti americani sa moara intr-un conflict mai amplu, in numele razbunarii mortii a trei dintre camarazii lor, nu este slabiciune, ci recunoasterea faptului ca puterea se defineste prin utilizarea sa masurata. Criticii sai ar face bine sa isi aminteasca faptul ca uciderea indrazneata a lui Soleimani de catre Trump nu ne-a impiedicat sa ajungem in acest punct.
