Prima reactie a Cotroceniului fata de situatia EXPLOZIVA din Transnistria. Liderii separatisti au decis ALIPIREA la Rusia

news

Purtatoarea de cuvant a presedintelui Klaus Iohannis, Marina Dobrovolschi, a transmis ca „se impune o atitudine retinuta si o abordare responsabila” a situatiei din Tiraspol, pentru a evita „escaladarea artificiala a tensiunilor”.

Aceasta este prima reactie a Cotroceniului dupa ce autoritatile din transnistria au facut primul pas pentru aderarea la Federatia Rusa, respectiv liderul de la Tiraspol a semnat un decret prin care cere armonizarea legislatiei locale cu cea rusa.

„Romania reitereaza pozitia sa ferma si consecventa in sensul ca este necesara o solutie politica negociata in dosarul transnistrean, dar cu respectarea deplina a suveranitatii si integritatii Republicii Moldova. Este nevoie de progrese in formatul 5 plus 2, care ramane cadrul unic pentru identificarea unei astfel de solutii. Iar Romania sustine eforturile presedintiei in exercitiu a OSCE in acest scop.

Apreciem ca declaratiile la care faceti referire se inscriu intr-o retorica provocatoare in contextul apropierii asa-ziselor alegeri prezidentiale programate sa aiba loc in luna decembrie in regiunea transnitreana. Se impune o atitudine retinuta si o abordare responsabila a acestui subiect pentru a evita escaladarea artificiala a tensiunilor”, a transmis purtatoarea de cuvant a Cotroceniului.

Nici Republica Moldova, nici Rusia n-au comentat decizia de la Tiraspol. Totusi demersul nu poate fi ignorat in conditiile in care Moscova si-a intensificat in ultima vreme manevrele militare din regiunea separatista unde sunt detasati 1.500 de soldati rusi.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: