Primaria Brasov vrea sa interzica accesul auto, in weekend, in centrul istoric. Masura, posibila, din 1 februarie 2024

news

„In fiecare an, de sarbatori, orasul devine neincapator din cauza celor care vin sa se bucure de felul in care orasul Brasov arata in straie de sarbatoare. Cifrele arata ca 42% din traficul care este cauzat de astfel de evenimente este cauzat de autovehicule care vin din Bucuresti si din alte judete decat Brasov, iar 48% din traficul total pe zona centrala este generat de autovehicule care petrec mai putin de o ora in perimetrul Centrului Vechi. Asta inseamna ca putem veni cu solutii pentru mobilitate sustenabila si pentru incurajarea transportului public, dar cu conditia de a elimina aceste autovehicule si de a face un trafic mai relaxat si fluent pe zona Centrului Vechi”, a declarat, zilele trecute, Allen Coliban, primarul Brasovului. Acesta a lansat o dezbatere publica privind interzicerea, pentru inceput, in weekenduri, a traficului auto – cu cateva exceptii – in centrul Brasovului.

Interdictia, posibila de la 1 februarie 2024

Daca propunerea primarului va fi agreata de comisia de circulatie, pana de Craciun ar urma sa fie elaborat un proiect de regulament. Acesta ar urma sa fie in consultare publica in luna ianuarie, iar la sedinta de final de luna ar putea fi supus aprobarii plenului Consiliului Local.

Interdictia ar urma sa fie aplicata pentru strazile Muresenilor, Castelului, Nicolae Balcescu, Poarta Schei, care „inconjoara” practic Piata Sfatului, punctul turistic de atractie al Brasovului. De la restrictii ar urma sa fie exceptati riveranii si cei cu permise de libera trecere, la care se adauga masinile de interventie.

Conform lui George Zaharia, reprezentantul unei companii care a facut un studiu de trafic, „foarte multe masini, in realitate, doar se invart in zona aceasta, doar se misca in zona centrala si nu se duc sa stationeze pentru o perioada indelungata. De exemplu, am concluzionat ca aceia care raman peste noapte – si, astfel, stau peste 12 ore – reprezinta undeva la 20-30% din tot volumul pe care il vedem in realitate pe aceste strazi”.

„Experienta turistului in momentul acesta: ajunge in centrul istoric, se pune intr-o coloana de masini, vede bradul pe geamul masinii, petrece mai putin de 20 de minute in acest trafic si pleaca acasa suparat”, a continuat acesta.

Se cauta solutiile complementare si facilitatile pentru turisti

Cum Brasovul este o destinatie turistica, primaria isi doreste sa le ofere facilitati turistilor. „Avem in vedere masuri complementare. Pe termen scurt, amenajarea de parcari Park and Ride, utilizarea fondului de parcari disponibil din fondul excedentar al centrelor comerciale si am initiat deja un dialog cu centrele comerciale pentru a deveni un produs in comun, un produs care sa includa parcarea pe o zi si sa beneficieze si de transport public inclus in acest tarif”, a mai spus  primarul Allen Coliban.

Reinhold Stadler, specialist in mobilitate urbana a punctat, la randul sau: „Unitatile de cazare care au locuri de parcare, pot oferi permise de libera trecere pentru cei care vin si se cazeaza la ei. Incercam sa stabilim un dialog cu centrele comerciale astfel incat ele sa poata prelua o parte din necesarul de parcare la marginea orasului”.

De asemenea, si Sibiul a inceput sa experimenteze astfel de masuri, inchizand unele artere din centrul vechi accesului auto, pentru inceput prin participarea la programul Saptamana Europeana a Mobilitatii (intre 16-22 septembrie), o initiativa a Comisiei Europene menita sa atraga atentia asupra importantei trecerii de la deplasarea cu masina personala la un mod de deplasare mai prietenoasa cu mediul, cu transportul public, cu bicicleta sau pietonala.

Este cunoscut ca in Europa, aceasta orientare spre scoaterea traficului din centrele oraselor, mai ales cand vorbim de centre istorice, este deja una de traditie. Amsterdam, Ljubliana, Parisul, orasul Ghent, din Belgia, nu mai pot fi traversate cu masina, fara conditii speciale. In aceste orase, si nu numai, s-au gasit si pus in aplicare masuri complementare de transport si parcare (pentru localnici si turisti), pentru decongestionarea traficului si pentru un mediu mai curat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: