Procurorul general al Spaniei anunta primele masuri care vor fi luate impotriva membrilor guvernului catalan. Acestia risca 30 de ani de inchisoare

externe

Procurorul general al Spaniei a anuntat luni ca a cerut inculparea pentru rebeliune, razvratire si delapidare de fonduri a membrilor fostului executiv catalan condus de Carles Puigdemont, precum si a membrilor parlamentului catalan dizolvat care au votat declaratia unilaterala de independenta a Cataloniei, relateaza agentia EFE si DPA, citate de Agerpres.

Liderii guvernului regional din Catalonia ”au creat o criza institutionala care a culminat cu o declaratie unilaterala de independenta si o nesocotire totala a Constitutiei noastre”, a declarat procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza. Potrivit presei spaniole, el a sugerat inclusiv arestul preventiv.

Cererea sa va fi examinata de tribunalul Audienta Nationala, care va decide asupra masurilor judiciare ce vor fi luate impotriva lui Puigdemont si a membrilor cabinetului pe care l-a condus. In cazul membrilor parlamentului catalan, intre timp dizolvat, care au votat declaratia de independenta se va pronunta Curtea Suprema.

Daca vor ajunge in fata instantei si vor fi gasiti vinovati, acesti politicieni catalani risca pana la 30 de ani de inchisoare.

In urma declararii unilaterale a independentei prin votul de vineri din parlamentul catalan, autoritatile de la Madrid au suspendat autonomia acestei regiuni si au preluat controlul direct asupra ei, urmand ca pe 21 decembrie sa se desfasoare alegeri parlamentare anticipate.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: