Categories: politica

PSD arunca cu bani: Salarii cu 30% mai mari pentru alesii locali

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizatiile consilierilor locali si judeteni, primarilor si viceprimarilor si presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene sunt majorate cu 30% a fost adoptat, marti, de Camera Deputatilor, cu 212 voturi „pentru”, 33 de voturi „impotriva” si 8 abtineri.

Camera Deputatilor este for decizional in acest caz, potrivit News.ro.

Presedintele Comisiei de munca, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat luni, in cadrul sedintei Comisiei, ca indemnizatiile consilierilor locali si judeteni, primarilor si viceprimarilor si presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene sunt majorate cu 30% pana cand legea salarizarii unitare va intra „in linie dreapta”.

„Am dat raport Ordonantei 9/2017. In primul rand sunt doleantele celor din sistemul de aparare si ordine publica, siguranta nationala, precum si din sistemul penitenciar, care se afla la Ministerul Justitiei. In urma aplicarilor succesive a maririlor de salarii minime, ei au ramas cu solda de baza undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o incepand cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel incat si politistii, si cei din armata sa beneficieze de maririle salariale promise. De asemenea, in urma unui amendament si cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat si marirea salariilor primarilor si viceprimarilor, presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene cu 30%, incepand cu luna aprilie, pana cand legea salarizarii va intra in linie dreapta”, a declarat presedintele Comisiei de munca, deputatul PSD Adrian Solomon.

Deputatul PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate, a propus amendamentul cu privire la majorarea alesilor locali.

„Desi in comisie se discutase ca o sa pice amendamentul nostru, PSD nu voia sa ne sustina, doamna ministru a spus ca sustine amendamentul. Atunci s-a votat in unanimitate. Primarii erau oarecum frustrati, aveau salarii foarte mici si asteptam de la ei performante. Nu era nici constitutional, nici moral sa tii un primar cu un salariu mic, el nu are niciun spor iar salariul primarilor era depasit de multi profesori, de politistul din comuna, ceea ce nu este normal”, a afirmat Corneliu Olar.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Autoritatile isi solicita documentele si studiile geotehnice legate de situatia din Slanic, Prahova. Termen: 48 de ore

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova a cerut Consiliului Judetean Prahova, Primariei Slanic, Societatii…

11 ore ago

Lovituri cu drone si rachete ale Hezbollah, in nordul Israelului. Pro-iranienii lanseaza zilnic atacuri pentru a sustine Hamas

Miscarea libaneza pro-iraniana Hezbollah a anuntat ca a vizat sambata, 27 aprilie, doua pozitii militare…

11 ore ago

O vedeta irakiana de pe TikTok a fost impuscata in fata casei sale din Bagdad

Un barbat pe o motocicleta a impuscat mortal un influencer cunoscut sub numele de Om…

11 ore ago

Printul, complotistii si potentialul puci: In Germania incepe procesul extremistilor care planuiau o lovitura de stat

Una dintre cele mai mari actiuni in justitie din istoria Germaniei urmeaza sa inceapa luni…

11 ore ago

Un jurnalist al Forbes Rusia, arestat pentru difuzarea de „informatii false”. Acesta a scris despre civilii ucisi in Bucea

Un jurnalist al editiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzatii…

11 ore ago