PSD ii solicita lui Iohannis sa ceara voie Parlamentului pentru a negocia fondurile de la Bruxelles. Apoi ar trebui sa dea raportul

politica

PSD sustine ca este posibil ca negocierile privind ajutoarele financiare primite de tarile Uniunii Europene sa fie reluate, „avand in vedere dezvoltarile din Parlamentul European” iar in acest context social-democratii ii solicita presedintelui Klaus Iohannis sa obtina un mandat din partea Parlamentului inainte de a merge la negocieri si sa prezinte un raport parlamentarilor dupa finalizarea acestora. „E posibil ca aceasta negociere sa se reia, avand in vedere dezvoltarile din Parlamentul European. Ii solicitam presedintelui Iohannis ca inainte sa mearga la o noua negociere sa vina in Parlament, sa spuna ceea ce intentioneaza sa obtina, sa obtina mandatul Parlamentului, apoi. la intoarcerea dupa negocieri, sa vina sa dea un raport Parlamentului si, implicit, populatiei, poporului pentru ceea ce a obtinut acolo.

Lucrurile sunt extrem de importante pentru a fi luate pe persoana fizica, chiar daca acesta este presedintele Romaniei” a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al PSD, Lucian Romascanu, citat de news.ro.

Acesta a criticat faptul ca, dupa negocierile de saptamana aceasta, Romania nu se numara printre tarile care au redus contributiile la bugetul UE si nici printre cele 14 tari care primesc bani in plus pentru convergenta, iar presedintele Iohannis „nu a negociat nimic in acest sens”.

Romascanu sustine ca 46,3 miliarde de euro din banii obtinuti de Romania sunt sume aferente viitorul exercitiu financiar multianual, 16,8 miliarde sunt fonduri nerambursabile iar „restul sunt imprumuturi cu conditionalitati”.
„Din acesti bani, Romania va trebui sa dea in jur 1,4% din PIB inapoi pentru urmatorul ciclu bugetar. Asta inseamna ca vom ramane cu 40 de miliarde. La acestea se vor adauga niste taxe pe care Uniunea Europeana intentioneaza sa le impuna statelor membre. (…) Toate acestea nu au fost comunicate atunci cand domnul Iohannis ne-a prezentat ca pe un mare succes negocierea dumnealui de la Bruxelles”, a mai afirmat reprezentantul PSD.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, ca planul pentru atragerea fondurilor europene care sunt alocate Romaniei in exercitiul bugetar 2021 – 2027 este ca si finalizat, lucrandu-se la ultimele finisaje. Seful statului afirma ca trebuie ”un plan solid, bun, aplicabil”, care sa fie gata la timp pentru ca, de data aceasta, sa fim pregatiti de atragerea tuturor fondurilor europene.

”Dupa cum probabil s-a aflat, ieri a ajuns la un acord in Consiliul European si Romaniei i-a fost alocata suma de 80 de miliarde de euro pentru programe europene in urmatorii ani. Este o suma foarte mare si, cu acesti bani, dragi romani, vom fi in situatia, nu doar de a relansa economia, ci de a reconstrui Romania, deci sa intervenim in economie si in marile sisteme publice. Este o veste foarte, foarte buna”, a afirmat, miercuri, Klaus Iohannis, la finalul sedintei pe tema fondurilor europene pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, si ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos.

Parlamentul European precizeaza, in rezolutia adoptata joi, ca nu va aproba bugetul multianual pentru perioada 2021-2027 creionat de Consiliul European daca nu va fi imbunatatita propunerea, PE sustinand ca in bugetul pe termen lung al UE sunt facute reduceri de sume pe anumite programe viitoare si acest lucru „va submina bazele unei reveniri eonomice sustenabile”. Institutia mai arata ca propunerea Consiliului nu stabileste un mecanism clar pentru conditionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: