”PSD trebuie sa dispara”. Florin Citu prezinta dovezi: „Va dati seama cine s-a ocupat de banii romanilor? Va este clar acum de ce Romania este la coada Europei?”

politica

Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, afirma ca nu a exagerat cu nimic in momentul in care a afirmat ca ”PSD este un pericol pentru sanatatea economica a Romaniei”, referindu-se la amendamentele adoptate de comisiile reunite de buget. ”PSD a votat sa creasca deficitul bugetar la 15% in 2020 si in acelasi timp sa reduca gradul aprobat de indatorare cu 4 puncte procentuale”, a afirmat Citu, precizand ca pentru aceste masuri au votat si doi fosti ministri ai Finantelor Publice. ”Va este clar acum de ce Romania este la coada Europei?”, a mai declarat ministrul.

”V-am spus ca PSD este un pericol pentru sanatatea economica a Romaniei. Nu am exagerat cu nimic. Astazi a mai venit o dovada. In comisia buget/finante PSD a votat sa creasca deficitul bugetar la 15% in 2020 si in acelasi timp sa reduca gradul aprobat de indatoare cu 4 puncte procentuale”, a scris, miercuri seara, pe Facebook, Florin Citu.

Aceasta sustine ca ”situatia este de-a dreptul penibila”.

”Daca va spun cine a votat va dati seama ca Romania nu avut nicio sansa sa se dezvolte in ultimii 30 de ani. Aceste amendamente au trecut la propunerea si cu votul a doi fosti ministri ai finantelor publice. Va dati seama cine s-a ocupat de banii romanilor? Va este clar acum de ce Romania este la coada Europei? Cu astfel de ‘experti’ subdezvoltarea era singurul rezultat”, a mai declarat ministrul Finantelor.

Acesta face din nou referire la documentul prin care ”PSD recunostea in fata celor de la FMI (in genunchi?) ca si-a batut joc de finantele publice in ultimii ani si ca a mintit atunci cand a promis cresteri irationale ale punctului de pensie”.

”PSD trebuie sa dispara, votul din Parlament de astazi este cea mai clara dovada ca nu se lasa pana nu arunca Romania in aer. Bineinteles ca aberatiile votate de socialisti azi in Parlament nu vor trece niciodata. Nu vom permite acest lucru. Voi administra, ca si pana acum, precaut si cu responsabilitate finantele publice ale Romaniei”, a mai declarat ministurl Finantelor.

Comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputatilor si Senatului au adoptat, miercuri, raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege care aproba rectificarea bugetara pe acest an.

Amendamentul PSD prin care este abrogata majorarea punctului de pensie cu 14% si ramane forma in vigoare de crestere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii.

Punctul de pensie era planificata sa fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, insa amendamentul PSD prevede ca valoarea punctului de pensie va fi mentinuta, cum e in prezent prevazut de lege, la 1.775 lei.

Presedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, liderul deputatilor liberali, Florin Roman, dar si USR au criticat adoptarea amendamentelor la rectificarea bugetara si au vorbit despre faptul ca acestea arunca in aer finantele publice ale tarii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: