externe

Putin a premiat-o pe nevasta lui Kadirov, i-a acordat titlul de „mama-eroina”. Cati copii are liderul Ceceniei

Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de „Mama-eroina”, reluand astfel o traditie sovietica ce consta in a premia femeile care aveau de la zece copii in sus, potrivit unui decret prezidential publicat luni, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Medni Kadirova, sotia liderului cecen Ramzan Kadirov a carui familie numara 14 copii, potrivit site-ului oficial al presedintiei cecene, a devenit una dintre primele femei careia Vladimir Putin i-a acordat titlul de „Mama-eroina”.

A doua femeie decorata de Putin este Olga Dehtiarenko din Peninsula Iamal, situata la nord de cercul polar. Familia sa, care creste zece copii, a castigat in 2020 concursul national „Familia anului”, potrivit media locale.

Nostalgic dupa epoca sovietica, Vladimir Putin a restabilit in august acest titlu de „Mama-eroina”, tradus uneori prin „Mama eroica”.

Titlul de „Mama-eroina” a fost decernat pentru prima data in Uniunea Sovietica in octombrie 1944 si era menit sa incurajeze natalitatea, in conditiile in care milioane de sovietici fusesera ucisi in Al Doilea Razboi Mondial. Acest ordin a incetat sa existe dupa prabusirea Uniunii Sovietice, in 1991.

In conditiile in care Rusia se confrunta de ani de zile cu o noua criza demografica, care s-a accentuat odata cu pandemia de COVID-19 si cu declansarea ofensivei ruse in Ucraina, Vladimir Putin a decis sa restabileasca acest titlu, ordonand acordarea unui milion de ruble (circa 16.200 de euro) femeilor declarate „Mame-eroine”.

Potrivit rezultatelor preliminare ale recensamantului populatiei publicate de Agentia Rusa pentru Statistici (Rosstat), circa 147 de milioane de persoane locuiau in Federatia Rusa in octombrie-noiembrie 2021, cu un milion mai putin decat in 1992, dupa destramarea Uniunii Sovietice.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Bancile europene care au ramas in Rusia si-au triplat profiturile. Banca Centrala Europeana intervine si le cere sa plece pentru a evita sanctiunile SUA

Banca Centrala Europeana (BCE) indeamna bancile sa paraseasca piata rusa cat mai repede posibil, avand…

39 de minute ago

Sondaj comandat de PNL. Burduja anunta ca a trecut pe locul 3: „Sunt la 7% distanta de locul 1”

Candidatul PNL la Primaria Capitalei, Sebastian Burduja, a transmis pe grupurile interne ale PNL rezultatele…

2 ore ago

Mister vechi de 4.000 de ani, descifrat: Cum au fost construite piramidele din Giza. Ce arata imaginile din satelit

Se crede ca un brat al Nilului recent descoperit, ascuns sub nisipul desertului si sub…

41 de minute ago

Elon Musk oficializeaza trecerea de la Twitter la „X.com”. Acesta va furniza si servicii financiare

Schimbarea de identitate a Twitter este completa. Miliardarul american Elon Musk a anuntat vineri, pe…

37 de minute ago

Ignorand total faptul ca Rusia este stat agresor, China acuza SUA ca ar fi „direct responsabile de crearea si amplificarea crizei ucrainene”

Statele Unite sunt direct responsabile pentru crearea si dezvoltarea crizei ucrainene pana la stadiul actual,…

2 ore ago