Ramzan Kadirov ii implora cu lacrimi in ochi pe americani sa o scoata pe mama sa de pe lista sanctiunilor economice – VIDEO

externe

Ramzan Kadirov, razboi, Israel, palestinieni, forte de mentinere a pacii

Dupa ce mama lui Ramzan Kadirov, unul dintre cei mai fideli aliati ai lui Vladimir Putin, a fost inclusa pe listele de sanctiuni ale SUA, liderul cecen a avut o interventie cel putin bizara, pe canalul personal de Tik-Tok.

Vizibil afectat, Kadirov i-a implorat mai intai, aproape plangand, pe americani sa elimine sanctiunile pentru mama sa si a promis ca nu va uita acest afront, trecand apoi la amenintari directe:

„Ei bine, asemenea lucruri nu fac decat sa ne dezlege mainile. Daca statele au legitimat astfel de metode criminale pentru ele insele, atunci noi nu ne vom limita cu nicio limita.

Prima si a doua campanie din Cecenia, Georgia, Ucraina – toate acestea sunt proiecte americane in spatiul post-sovietic, ca sa nu mai vorbim de alte conflicte din intreaga lume, declansate din motive inventate de americani. Si daca criminalii americani au reusit in alte pari, asta nu va functiona si cu Rusia. Lasati-i sa se bucure de sanctiunile care sunt nedureroase pentru noi. Iar noi vom continua sa rupem spinarea bandelor ucrainene-NATO. Putem ajunge chiar si la Elba, asa cum a facut Visaitov in razboiul impotriva nazistilor.

Departamentul de Stat se simte prea confortabil sa impinga poporul ucrainean la moarte si sa se acopere cu democratia curcubeului. Este necesar sa zdrobim aceasta abominatie americana”, a incheiat Kadirov, intr-o stare de total surescitare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: