Rares Bogdan cere DNA si procurorilor sa actioneze: „Observ o timorare nepermisa. O parte din hoti nu stau la puscarie, stau in functii publice”

politica

Prim-vicepresedintele PNL, europarlamentarul Rares Bogdan, a declarat, joi, la Piatra-Neamt, ca observa o timorare „nepermisa” a Parchetelor in ceea ce inseamna anchetarea clasei politice, indiferent de partid.

„In mod normal, in democratie, hotii stau la puscarie. In Romania este democratie, dar o parte din hoti nu stau la puscarie, stau in functii publice, pentru ca au fost alesi la un moment dat. Este extrem de important ca lucrurile sa fie extrem de clar intelese si extrem de bine asezate, ca oamenii sa isi recastige increderea in clasa politica si in politicieni.

In momentul in care cineva jefuieste bugetul public si este dovedit ca a furat, a gestionat prost, a directionat bani catre firme de casa, clientelare, locul lui nu poate fi decat la puscarie. In Romania, situatia este usor ciudata, iar in momentul acesta observ o timorare – si o spun extrem de clar – nepermisa din partea Parchetelor la adresa clasei politice si administrative din Romania. Repet ca sa fie foarte clar: observ o timorare nepermisa si ii invit pe plangerile care sunt facute si pe sesizarile cetatenilor si sa iasa din vacanta”, a declarat Rares Bogdan, citat de Agerpres.

Prim-vicepresedintele PNL se afla in judetul Neamt in cadrul unor actiuni de sustinere la presedintia Consiliului Judetean Neamt a lui Mugur Cozmanciuc si a candidatilor liberali pentru alegerile locale din 27 septembrie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: