Razboiul continua. Barna ii raspunde lui Citu pe Facebook

politica

Vicepremierul Dan Barna ii raspunde pe Facebook premierului Florin Citu, care ii ceruse sa vina cu explicatii publice si in Guvern despre acuzatiile lui Vlad Voiculescu privind cifrele romanilor morti de COVID-19.

Dan Barna precizeaza ca a fost informat joi, de echipa de la Ministerul Sanatatii, ca verifica posibile inadvertente in modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 in cele doua baze de date folosite de autoritati.

„Am solicitat imediat secretarulului de stat sa faca o nota de informare premierului Florin Citu, cu stadiul situatiei, pentru a putea decide masurile pe care le va considera necesare in calitate de ministru interimar al Sanatatii. Nota a fost transmisa conform nr. de inregistrare la cabinetul premierului ieri, 15 aprilie, la ora 11:05.

Ulterior, in cadrul sedintei de Guvern de ieri i-am transmis premierului ca am fost informat ca este o situatie in analiza la Ministerul Sanatatii legata de metodologia privind inregistrarea deceselor de COVID-19 si ca am cerut sa-i fie trimisa si ca a primit o nota pe acest subiect. Premierul, ca ministru interimar al Sanatatii, mi-a comunicat ca va analiza aceste informatii”, scrie Barna.

Florin Citu a fost intrebat, vineri, la Cluj-Napoca, intr-o conferinta de presa, despre datele prezentate de Vlad Voiculescu privind raportarea gresita a romanilor morti de COVID-19.

„Ii cer public domnului vicepremier Barna sa prezinte in sedinta de Guvern si public daca avea cunostinta de aceste acuzatii si cu ce solutii a venit. Si aici sunt foarte serios. Domnul vicepremier Barna este coordonatorul MS, daca avea cunostinte de aceste acuzatii si nu le-a prezentat si vedem ce s-a intamplat, sa vedem ce solutii a dispus”, a spus Citu, potrivit Mediafax.

Premierul a precizat ca in nicio sedinta de Guvern de pana nu a fost prezentata o nota de informare in care sa fie prezentate aceste acuzatii, el spunand ca daca ar fi stiut, ar fi luat masuri.

„De fiecare data cand mi-au fost prezentate deficiente intr-un minister, am luat masuri. Nu am asteptat sa le anunt mai tarziu”, a mai spus Citu.

Exista diferente fundamentale intre decesele reale si cele raportate, a spus fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, in prima iesire publica dupa demiterea sa: „il rog pe domnul ministru interimar sa revada metodologia facuta sub conducerea partidului dumisale anul trecut, cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. Nu as vrea sa arunc numere pentru ca nu am reusit sa documentam acest lucru, dar investigatia noastra ne arata ca exista diferente fundamentale inre numerele reale si cele raportate”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: